Institutului Naţional de Statistică publică miercuri cifrele dezastrului din ultimul an. În intervalul aprilie 2021 - aprilie 2022, gazele naturale, cartofii şi uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult, scrie agerpres.ro
Preţurile la gaze naturale au urcat cu 85,27%, la cartofi cu 41,84% şi la uleiul comestibil cu 38,19%.
La capitolul mărfuri alimentare, în afară de cartofi şi ulei, creşteri mari au mai fost înregistrate la făină (plus 26,70%) şi mălai (plus 28,12%).
Comparativ cu luna anterioară, uleiul s-a scumpit cu 5,60%, iar cartofii cu 4,03%.
În aprilie 2022, faţă de martie 2022, există şi produse care s-au ieftinit: fasole boabe şi alte leguminoase cu 0,25% şi citricele şi alte fructe meridionale, cu 0,38%. Per total, comparativ cu martie 2022, preţurile mărfurilor alimentare s-au majorat în aprilie, în medie cu 2,56%.
Vezi și E dezastru! România cade pradă scumpirilor! Inflația a urcat la aproape 14%
La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an, creşteri mari au fost consemnate, în afară de gaze naturale, la combustibili, 35,69%, la energia termică (22,98%) şi la energia electrică (18,82%).
Faţă de luna anterioară, gazele s-au scumpit în aprilie 2022 cu 26,47%, energia electrică cu 28,65%, iar combustibilii şi energia termică s-au scumpit cu 1,65%.
În cazul serviciilor, cele mai mari creşteri anuale au fost consemnate la cele de transport aerian (19,38%), poştale (17,50%) şi la cele de apă, canal, salubritate (17,78%), precum şi alte servicii (11,45%). Faţă de luna anterioară, serviciile de transport aerian s-au scumpit cu 7,37%. Serviciile de telecomunicaţii s-au ieftinit cu 0,08%.
În ceea ce priveşte preţurile la energia electrică şi la gazele naturale, INS explică faptul că "s-au luat în considerare prevederile OUG nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023", transmite AGERPRES
Cifrele 'dezastrului': Prețul gazelor naturale aproape s-a dublat iar cartofii şi uleiul comestibil s-au scumpit cu aproape 50%
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

07:54Actual
Prăbușirea Elenei Băsescu EBA. Fiica cea mică a fostului președinte al României a dispărut din prim-planul vieții publice

08:22Entertainment
Unde lucrează sora lui Mircea Badea. Deși este plecată din România, Naty câștigă bani de la televiziunea unde este angajat și faimosul său frate

09:41Actual
Prăjiturile de lux ale Dacianei Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta. Fosta europarlamentară are o cofetărie de fițe

08:59Actual
Salariul ospătarilor de la Guvern a dispărut. Ilie Bolojan nu mai dă mese după ședințele de la Palatul Victoria

10:22Actual
Ziua Z pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă va fi judecat pentru propagandă legionară

08:22Actual
Cine este, de fapt, patronul Prima TV. Are legături strânse cu omul care a creat gigantul Digi România

15:08Actual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au

16:38Actual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

09:01Actual
Capitala nu va avea Sală Polivalentă nouă. Visul bucureștenilor de a vedea evenimente într-o locație ultramodernă nu se îndeplinește

14:11Actual
Scenariu negru pentru educația din România. Rectorul Universității Politehnica Timișoara lansează avertismente
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



