Jocul 'băieților deștepți' din domeniul IT nu se oprește deloc, și își face update liniștit de la fiecare guvern în parte. Sub Guvernul Orban a început să prospere un 'nou Sebastian Ghiță', care mai are în spate și sprijinul familiei. Familia deține o firmă în domeniul IT care a sponsorizat în campaniile electorale anumite pagini de Facebook ale Partidului Național Liberal, conform dezvăluirilor celor de la Național.ro
Deja Ludovic Orban face adevărate ”demonstrații de forță”, dovedind că este politicianul cel mai bun ”încasator” de până acum din toată și așa debila clasă politică de la noi, fiind la doar un pas să egaleze până și recordul lui Emil Boc. Dar performanțele de ”sparring partner” ale lui Orban nici nu erau greu de anticipat, după plecăciunile slugarnice pe care ”urmașul Brătienilor” le făcea public în fața Laurei Codruța Kovesi, după ce fosta șefă a DNA îl umilise cum vrusese cu un așa-numit dosar care l-a scos din cursa pentru Primăria Capitalei.
Cu adevărat marii jucători de pe piața contractelor IT cu statul nesuportând această ”aroganță”, mai ales că exista deja riscul ca prelungirea contractelor de mentenanță cu unele ministere de forță și chiar structuri informative să fie deturnate în cel mai scurt timp spre ”noul Ghiță” aciuit pe banii mamei la Cancelaria premierului Ludovic Orban. Astfel că Iohannis a dansat imediat așa cum i s-a cântat, șeful statului știind foarte bine cine i-a păstrat-o pe Viorica Dăncilă în finala prezidențială, astfel că nu avea cum să refuze această ”mică rugăminte”…
De pe ”feisbuceală”, direct în Guvern…
Desigur că și Ion Iliescu se prezenta drept ”sărac, dar cinstit”, însă asta nu a împiedicat apariția în jurul său a unei adevărate generații de ”baroni roșii” multimiliardari. Acum, ce-i drept, Ludovic Orban nu a ajuns premier pentru că ar fi câștigat niscai alegeri prezentându-se ca un român ”sărac, dar cinstit”și care și-a chibuzit atât de bine venitul total pe familie de 3.000 de lei, încât și-a crescut și copilul mare în vila idilică de pe malul liniștit al unui lac bucureștean. Dar uite că legislația nu i-a mai lăsat aceleași ”ușițe” și atunci când a trebuit să explice ”campania fantastică” și deloc ieftină de care a beneficiat în mediul online și mai ales pe facebook. Că prea ar fi fost de tot ca din cei 3.000 de lei să-și țină și familia, să plătească și acareturile vilei și să mai susțină și acea campanie frenetică!Și uite cum a apărut în ecuație o firmă de IT, Etis Design, înființată în anul 2008 de familia Nicolescu. Și care brusc a început să arunce cu zecile de mii de lei în postări ale filialelor PNL din București, Vrancea, Bacău, Neamț, Botoșani, Buzău, Vaslui, Prahova, în pagina personală de facebook a lui Ionel Dancă, actualul șef al Cancelariei premierului și chiar a lui Klaus Iohannis. Firma familiei Nicolescu devenind astfel unul dintre principalii sponsori ai campaniei online a liberalilor. După care, din ”feisbuceală”, mama Daniela și băiatul Radu au fost băgați direct la guvernare. Și încă pe ce posturi!
Avertizat, a făcut pe bărbatul!
Astfel că tânărul Radu a fost numit consilier de stat în Cancelaria premierului Ludovic Orban, șeful său direct devenind astfel Ionel Dancă, adică exact cel căruia i-a sponsorizat pagina de facebook! Acum, ”băiatul mamii” chiar nu are cum să se plângă că nu ar fi fost mereu un adevărat răsfățat al sorții, din moment ce doar anul trecut a declarat venituri la vedere provenind din salarii încasate de la trei instituții de stat : Senat, Camera Deputaților și Ministerul Comunicațiilor. Plus dividentele încasate de la firma familiei, cea care a sponsorizat campania penelistă. Astfel că aducerea sa direct la Cancelaria premierului, mai ales că ulterior a fost prezentat fie și neoficial ca ”noul coordonator al strategiei guvernamentale în domeniul IT” nu avea cum să nu inflameze spiritele la vârful sistemului.
De acolo de unde de altfel, după cum susțin sursele noastre, Ludovic Orban a și fost avertizat, la modul cel mai serios, că predarea ”imperiului IT” către ”noul Ghiță” Radu Nicolescu nu va fi ”înghițită” de către marii jucători de pe această piață uriașă de miliarde de euro anual. Numai că, deși în rest a îndeplinit cu un exces de zel deja proverbial toate doleanțele sistemului, tocmai aici s-a găsit Ludovic Orban să facă pe bărbatul de stat. Și să nu se dezică de protejatul său fost sponsor, cel a cărui familie probabil că visa cu ochii deschiși la ”imperiul IT” construit cu atâta ”trudă” de servicii… Mai ales acum, când deja se poartă un adevărat ”măcel” pentru redistribuirea zonelor de influență, multe din contractele cu instituțiile de stat urmând a fi prelungite pentru următorii opt ani sau chiar mai mult, cum este cazul MAI… Astfel că în timp ce Ludovic Orban va avea în curând același statut social ca și predecesoarea Viorica Dăncilă, cel de șomer, vulnerabilitatea apariției unui ”nou Ghiță” care să revendice ”imperiul IT” al serviciilor pare să fi fost deja eradicată…
Vezi și:
Apare o nouă lege a pensiilor! Cine sunt cei care ar putea avea noi beneficii
E scandal mare în Ministerul de Interne! Marcel Vela, în fața procurorilor!














