Potrivit unui comunicat al Ambasadei României în Statele Unite ale Americii (SUA), în semn de recunoaștere pentru activitatea desfășurată în folosul comunității românești din SUA, în cadrul unui eveniment organizat la New York, viceprim-ministrul și ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Vasile Dâncu, a fost desemnat „Personalitatea anului 2016”.
Premiul acordat lui Dâncu i-a fost înmânat ambasadorului George Cristian Maior de către vicepreședintele Societății Medicale Române din New York, Ovidiu Mihu. În numele vicepremierului, Maior a transmis un mesaj de mulțumire și regretul că nu a putut lua parte la evenimentul organizat la Harvard Club din New York, scrie Agerpres.
„Domnul Vasile Dâncu va veni cu plăcere să discute atât despre proiectele sale de dezvoltare a societății românești, cât și despre felul în care țara poate să ajute diaspora mai mult. El consideră, ca și mine, că românii din afara țării sunt cei mai buni ambasadori pentru România. Vasile Dâncu este un om politic care valorizează lupta de idei, un patriot care dorește crearea unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene, dorește ca țara noastră să fie un partener solid al Statelor Unite, într-o lume plină de provocări, dar și de mari oportunități. Vasile Dâncu consideră că România trebuie să întărească legăturile cu diaspora și să folosească experiența românilor din afara țării”, a declarat George Maior.
Vezi și Misterul experimentelor doctorului Burnei dezvăluit în sfârșit de o pacientă
Probleme mari pentru Soros în America! De ce este acuzat miliardarul
Lumea cinematografiei românești, îndoliată! „A murit una dintre cele mai fermecătoare actrițe”


















