burnei 2

sursa foto:  rfi.ro

Misterul experimentelor doctorului Burnei dezvăluit în sfârșit de o pacientă

„A fost un experiment”, spune Emilia Iliescu, mama Amirei, cea care a dat start scandalului Burnei prin intermediul unui articol emoțional publicat de Casa Jurnalistului. „I-a scos tot bazinul. Copilul meu a avut bazin, acum nu-l mai are”, explică aceasta telefonic unui pacient în aparență.

Desigur, primul impuls al unui cititor neavizat ar fi să creadă aceste cuvinte. I-a scos bazinul. Apoi după 30 de secunde de reflecție, apar întrebările: e posibil așa ceva?

Contactați de bugetul.ro, mai mulți medici specialiști, printre care și ortopezi au confirmat că într-adevăr anumite porțiuni din bazin pot fi extirpate, dar tot bazinul, IMPOSIBIL.

Miruna dezleagă misterul experimentelor lui Burnei

mirunaUn caz asemănător Amirei este cel al Mirunei Mazureac, o tânără frumoasă din Iași, de doar 20 de ani, studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie. Când avea un an, a fost operată de luxație congenitală de șold bilaterală. Nu de medicul Burnei, ci de un alt doctor.

Eu m-am operat cand am fost mică la Iași. Dar peste câțiva ani capul femural mi-a ieșit de la locul lui. Și piciorul stâng mă durea foarte tare când mergeam. Am ajuns la doctorul Burnei mult mai târziu printr-o cunoștință. Mi-a spus că dacă mă operez la stângul trebuie să mă operez după și la dreptul pentru că e luxație bilaterală„.

Și așa a fost. Miruna s-a operat prima dată în 2012 la piciorul stâng și în 2014. „Am mai fost la mai mulți doctori și toti spuneau că trebuie să port proteză de șold oricum pe la 30 de ani„, povestește Miruna.

Nu-i deloc plăcut să fii nevoit să porți această proteză care produce și dureri de multe ori. Pacienții știu asta. „Doctorul Burnei mi-a spus că are și o metodă prin care nu mai trebuie să port proteză de șold. Și normal că am vrut asta„, adaugă tânăra.

Cum este Miruna astăzi? „Merg bine. Doar când merg mai mult încep să șchiopătez puțin pentru că obosesc.Dar stângul înainte mă durea tare când mergeam și acum nu mă mai doare.”

EXPERIMENTUL

A fost un experiment? Nu. A fost o operație reușită, o tehnică modernă, acceptată de pacientă, care în afara țării poate ajunge să coste până la 100.000 de dolari. Deși în România multă din aparatura medicală este rămasă cu 100 de ani în urmă, încă mai există câte un geniu medical care reușește să atingă nivelul celor de afară, care beneficiază de toate resursele posibile puse la dispoziție de statul respectiv. Dar și costul intervențiilor este unul pe măsură și accesibil celor care-și permit.

Sistemul însă sancționează imediat progresul și ne condamnă să rămânem blocați în trecut, chiar dacă tehnicile evoluează. Cine vrea asta? Care este miza?

Ți-a condiționat operația? Ți-a cerut bani? – au fost cele două întrebări la care frumoasa studentă a răspuns prompt: „DELOC„.

Vezi și Dezvăluiri din cazul Burnei: „Procurorii OBLIGĂ…”

Vreau doar să  mai spun ca era un om deosebit care mi se părea că facea tot ce îi stătea în putință să vindece toți copilașii. Și eu nu cred că un astfel de om e capabil să facă experimente pe copii și altele câte se mai spun„, a concluzionat Miruna pentru bugetul.ro.

Experimentul confirmat de clinica ITALIANĂ?

Ultima urmă de vrajă a sfântului Burnei s-a risipit când Emilia a ajuns la clinica Rizzoli din Italia, cu ajutorul unei fundații, iar medicul de acolo a confirmat: „A zis că am fost un experiment.„, se arată în articolul dramatic publicat de Casa Jurnalistului. Este atașat și un document în limba italiană, care să ateste spusele femeii. Întrebarea este: l-a tradus cineva? Procurorii l-au tradus? În referat ei fac referire la EXPERIMENTE. Ne întrebăm pe ce bază? Iată traducerea documentului emis de medicii italieni în urma vizitei Amirei.

ATENȚIE!

Pacientă de 19 ani, operată de mai multe ori la șold în partea stângă de la vârstă pediatrică cu osteotomie de bazin cu aplicare de grefe bioceramice și operată succesiv de osteotomie femurală și prelungirea femurală cu fixator extern și aplicare de fire de K intramedular. În momentul de față prezintă fire rupte la nivelul bazinului și fire k în sediul intramedular.

Din punct de vedere clinic, prezintă asimetrie de circa 2 cm la dreapta și dificultăți în mersul pe jos, cu șchiopătat (semn de Trendelenburg pozitiv la stânga) din cauza deficitului muscular al mușchilor fesieri. Șoldul stâng este mobil de la 0 la 90 de grade FĂRĂ DURERE. Flexarea genunchiului de la 0 la 80 de grade. Platfusul piciorului la stânga. Laxitate ligamentară.

Se explică atât paciente cât și mamei că absența durerii duce la concluzia că nu este necesară nicio intervenție chirurgicală în acest moment.

În viitor, probabil va fi necesară o proteză de șold pe partea stângă dacă o să apară durere pe partea stângă. Proteza nu va rezolva problema șchiopătatului întrucât există și o problemă a mușchilor fesieri.

Control în caz de necesitate„.

Medicii contactați au citit acest document fără să știe că este vorba despre celebrul caz Burnei și concluzionează că s-a făcut tot ce era posibil pentru pacientă.

italia

Medicul de acolo a confirmat: „A zis că am fost un experiment.”. Este scris negru pe alb în articolul de pe Casa Jurnalistului cu un print screen al poziției medicului italian, care spune cu totul și cu totul altceva.

Cine încalcă LEGEA?

emiliaDe unde au ajuns la concluzia asta Emilia, jurnaliștii și procurorii implicați că Amira a fost un experiment rămâne în continuare o adevărată dilemă, probabil la fel de mare ca aceea prin care Emilia a mers să depună plângere la DGA și nu la Parchet, așa cum era firesc. În general DGA se ocupă cu anchetarea faptelor de corupție ale funcționarilor din MAI. Și mai grav este că biletul este publicat în limba italiană și nimeni nu s-a sesizat.

Emilia a spus că merge zilnic la procurori și tot ea a sunat toată vara o listă lungă de pacienți, pe care nu îi cunoștea, dar al căror număr de telefon îl avea. De unde avea numerele celor internați în ultimii doi ani? Nu știm. Dar știm că toți cei convinși de ea să depună plângeri folosind sintagma „procurorii obligă” vor cere daune pentru neglijență.

Jurnaliștii nu sunt judecători, așa cum procurorii nu sunt medici și așa cum medicii nu sunt Dumnezei să poată repara complet tragediile cu care unii s-au născut sau alții s-au ales în urma unor accidente.

Până la urmă… cine face oare experimente în toată această poveste? Și cine pierde cel mai mult? Probabil acele zeci de copii din spital care erau programați la operații în tot acest timp în care medicul Burnei este arestat la domiciliu pentru că s-a opus regresului și și-a dedicat întreaga viață în a găsi soluții acolo nimeni în România nici măcar nu îndrăznea să încerce.

De unde vor avea zecile de copii amărâți zeci de mii de euro să plătească operații în afara țării? Oare vom ajunge să fim nevoiți toți să ne tratăm în afara țării? Să sperăm că nu vom fi noi, cei mulți, victimele unui experiment macabru. România lucrului bine făcut. Începând din 2014.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare