Este vorba despre Roxana Mihalache, cea cu care urmează să-și unează destinele în penitenciar. Dezvăluirea a fost făcută chiar de Roxana, la România TV.
„Eu m-am ocupat de resort și înainte, asta e funcția mea în continuare. Eu pot să-mi văd de treaba mea în continuare, nu e greu. Sunt general manager. Nu știu cât voi sta în țară. Trăiesc acolo în pădure, să spun așa, nu m-am simțit amenințată, cei din regiune sunt foarte diferiți. Am emoții să îl văd pe Radu. Prima oară n-am avut nici o reacție, timp de câteva secunde n-am zis nimic. Nu mă așteptam, dar relația noastră, sentimental am avut sentimentul că am fost și până acum căsătoriți. Pe mine mă interesează evenimentul în sine, locul și alte accesorii nu sunt importante. Nu m-am gândit, ce o fi, n-are importanță, sunt doar lucruri materiale", a declarat Roxana Mihalache, la RomaniaTV.net.
Vezi și
Ipoteză-bombă! Cine ar urma să fie viitorul președinte al României – Șah pentru Klaus Iohannis
Vești! Mii de români riscă amenzi usturătoare
Caracatița organelor. Prețul unui copil pe piața neagră


















