Conform unui studiu publicat de cotidianul american The Washington Post, în România doar 1% din populaţie se încadrează în standardele globale ale clasei de mijloc.
Statisticile naţionale cresc această pondere spre 10%, însă arată şi sărăcia care afectează o treime din gospodării.
Potrivit unui model prezentat de Homi Kharas, în clasa de mijloc pot fi încadrate persoanele care câştigă între 11 şi 110 dolari pe zi, adică între 4.000 şi 40.000 de dolari anual, iar conform unui grafic prezentat de cotidianul The Washington Post, în România doar 1% dintre cetăţeni pot fi încadraţi în clasa mijlocie la nivel mondial.
De cealaltă parte, datele Institutului Naţional de Statistică (INS) din România arată că în ţara noastră o bună parte din gospodării au venituri suficiente pentru a se încadra în standardul global de peste 1.364 de lei lunar, însă asta nu le conferă şi condiţiile de viaţă specifice clasei de mijloc.
Statistica din România împarte populaţia, din punctul de vedere al veniturilor, pe „decile”, adică pe segmente de câte 10% din gospodării. În prima decilă se încadrează românii cei mai săraci, cu mai puţin de 455 de lei lunar, iar în decila a 10-a sunt cei mai bogaţi, cu venituri de peste 2.366 de lei lunar. Doar cei din decilele superioare (8-10) au venituri peste standardul global de 1.364 de lei, condorm zf.ro
Vezi și
EXCLUSIV! Neașteptat! Cum îi bagă bani în buzunar protestatarii #Rezist fiului lui Liviu Dragnea
EXCLUSIV! Ce salariu uriaş are Augustin Lazăr, procurorul general al României și omul căruia Tudorel Toader îi pregătește marea lovitură
EXCLUSIV! Răsturnare de situație! Cui nu i-ar fi cerut, de fapt, demisia Ecaterina Andronescu


















