Edilul de Cluj, Emil Boc, le-a transmis consilierilor că această actualizare este necesară pentru finalizarea licitației pentru tronsonul doi, dar și pentru ca lucrările la tronsonul unu, care au fost licitate deja, să poată începe în luna mai.
„Procedura de astăzi este o actualizare a indicatorilor tehnico-economici la Centura Matrpolitană a Clujului raportat la rata inflației. Este o procedură legală prevăzută prin ordinul Ministerului Transporturilor din 2023 care arată care este procedură actualizării indicilor tehnico-economici în baza indicilor statistici oferiți de INS. Aș vrea să aveți în vedere faptul că necesitatea actualizării e importantă din două motive: pentru a putea finaliza procedura de licitație pentru tronsonul 2 din etapa 1, care se află în fază de licitație, și doi pentru actualizarea indicatorilor tehnico-economici la tronsonul 1, deja licitat și câștigat și care se află în faza finală de realizare a exproprierilor și de începere a lucrărilor în luna mai”, a declarat primarul Emil Boc.
Citește și: Ce mașină conduce Emil Boc, primarul Clujului. În propria declarație de avere, edilul susține că are un singur autoturism, care este fabricat în anul 2007
Proiectul centurii are două faze
Potrivit proiectului, centura are două faze. Faza unu are două tronsoane. Tronsonul unu Cluj-Florești ce vizează accesul la Spitalul Regional de Urgență. Tronsonul doi, legătura Baciu-Florești-Cluj-pasaj peste Drumul Național 1 la Cora în Mănăștur-Bucium. După care se va realiza nodul N de legătură se ajunge la Bulevardul Muncii, care se lărgește de la două la patru benzi și merge până la OMV Apahida.
Faza a doua e de la Autostradă – Gilău și legătura Apahida – Coastei. Centura va avea 42 de km, 32 de km de drumuri de legătură, 20 de noduri rutiere, bretele și noduri rutiere 26 de km, 156 de structuri, 5 tuneluri și 35 de km de piste de biciclete. Lungimea totală cu noduri este de 74 de km din care 29 de km pe raza municipiului, 17 km pe raza comunei Florești, 12 km pe Gilău, 5 km pe Baciu și 9,8 km pe Apahida. Costurile centurii cresc în prima fază cu 94 de milioane de euro, iar în a doua fază cu 38 de milioane de euro, amândouă totalizând 132 de milioane de euro.
Vezi și: Orașul din România cu zeci de milionari în euro. Nu este nici capitala București și nici Cluj Napoca
















