Contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 2 al Autostrăzii de Centură Bucureşti Sud a fost semnat, sâmbătă, de reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi cei ai Companiei turce Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS. Proiectul, în valoare de peste 750 de milioane de lei fără TVA, are alocată o perioadă de proiectare de 12 luni şi o perioadă de execuţie a lucrărilor de 30 de luni.
Potrivit CNAIR, valoarea totală a proiectului este de 750.849.942,12 LEI fara TVA, (echivalentul a 158 milioane Euro fără TVA). Contractul prevede o perioadă de 12 luni pentru proiectare şi 30 de luni pentru execuţie. Perioada de garantie a lucrarilor pentru acest lot în lungime de aproximativ 16 km, construit la profil de autostradă, este de 60 de luni.
Proiectul a fost scos la licitaţie în data 08.07.2017, iar câştigătorul, Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS, a fost desemnat iniţial în data de 08.05.2018, după evaluarea celor 8 oferte depuse.
”Imediat după prezentarea ofertantului câştigător au fost depuse 5 contestaţii, care au fost însă respinse de instanţă, ceea ce a demonstrat corectitudinea evaluării ofertelor de către CNAIR SA şi a permis declanşarea procedurilor pentru semnarea contractului”, a transmis CNAIR.
Sectorul face parte din centura Bucuresti Sud la standard de autostradă, proiect ce va asigura conexiunea cu reţeaua TEN-T, respectiv coridorul IV Pan European, între autostrăzile Bucureşti – Piteşti (A1) şi Bucureşti – Constanţa (A2).
Traseul lotului 2 al autostrăzii începe din apropierea liniei CF 902 Bucureşti-Giurgiu (km 70+600), continuă între localităţile Sineşti şi Jilava unde intersectează DJ 401A (km 72+100), traversează râul Sabar (km 73+500), după care intersectează DN5 (km 74+900), unde a fost prevazut un nod rutier.
Dupa intersecţia cu DN5, traseul autostrăzii continuă pe direcţia nord - est, ocolind pădurea Jilava, traversează CF Bucureşti- Port 1 Decembrie şi trece la nord de Darăşti, unde intersectează DC101 (km 78+350).
În continuare, traseul autostrăzii se desfăşoară aproape paralel cu râul Sabar, pe cca. 2 km, trece la sud de Măgurele şi Bragadiru, unde intersectează printr-un nod rutier DN6 (km 84+650).
Pe acest lot vor fi construite 2 noduri rutiere, 15 pasaje şi 2 poduri, iar elementele geometrice în plan ale traseului au fost proiectate pentru o viteză de 140 km/h.
Vezi și
Vești uriașe! Toți românii vor beneficia de noile prevederi
EXCLUSIV O nouă lovitură pentru clienții Telekom! Ce se va întâmpla odată cu majorarea tarifelor pentru serviciile oferite
Cozmin Gușă lansează o adevărată bombă! Dezvăluirea care cutremură piața bancară
CNAIR a făcut anunțul! 'A fost semnat contractul pentru construcţia lotului 2 al Autostrăzii de Centură Bucureşti Sud, un proiect de peste 750 de milioane de lei fără TVA'
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial



