Comisia Europeană și-a pierdut răbdarea! Costel Alexe a vorbit despre tăierea ilegală a lemnului

Autor: Ion Elena, redactor

Publicat: 15-02-2020 11:45

Actualizat: 15-02-2020 10:09

Costel  Alexe, ministrul Mediului și comisarul european pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevičius au analizat vineri, la Bruxelles, soluțiile asumate de Guvern în ceea ce privește închiderea procedurilor de infringement declanşate de Comisia Europeană împotriva României. 


„Am urmărit şi am apreciat discursul dumneavoastră transmis săptămâna aceasta, după anunțul declanșării celor două proceduri de infringement. Din partea noastră, aveţi toată deschiderea şi vă puteţi baza pe sprijinul Comisiei. În ceea ce priveşte tăierile ilegale de pădure, din păcate, Comisia Europeană, la fel ca societatea românească, şi-a pierdut răbdarea. Am aşteptat trei ani, timp în care nu a existat altceva decât un ping-pong între autorităţile române şi Comisie, fără să constatăm progrese reale în acest sector. Astăzi suntem însă optimişti şi vrem să vedem aceeaşi determinare pe care aţi manifestat-o de la preluarea mandatului şi în continuare, în eforturile României de a soluţiona problemele care au dus la această situaţie şi nu am niciun motiv să mă îndoiesc că veţi realiza ceea ce v-aţi asumat”, a declarat Virginijus Sinkevičius, în cadrul întâlnirii bilaterale.


La rândul său, ministrul român al Mediului l-a asigurat pe oficialul european că stoparea tăierilor ilegale de pădure se află în topul priorităţilor Guvernului României. „Vă asigur că noul Guvern este foarte determinat să rezolve toate disfuncţionalităţile constatate de Comisie. De fapt, încă din prima zi de mandat am vorbit despre blocajul total din acest sector, care a caracterizat ultimii trei ani. Din păcate, oricât mi-aş dori, nu am puterea să redau României aceşti trei ani pierduţi. Ceea ce pot însă să fac este să vă garantez că ştim ce avem de făcut şi că obiectivul meu, ca ministru, este să elimin aceste tăieri ilegale, care au făcut şi fac încă atât de mult rău ţării mele", a transmis Costel Alexe.


Vezi și:


EXCLUSIV Acțiune, motor! Marcel Vela filmează??!

Cine ar fi îngenuncheat-o pe Ana Birchall – De ce nu ar fi ajuns ministru în Guvernul Orban

EXCLUSIV Şmen făcut de Guvernul Orban! Condiția care le anulează acest drept polițiștilor și militarilor
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri