Condiții precare în spitalele județene. Ministrul Sănătătii: Şapte spitale judeţene nu au Computer Tomograf

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 07-05-2017 18:15

Actualizat: 07-05-2017 17:30

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a făcut astăzi mai multe declarații cu privire la condițiile din spitalele județene. De ce este nemulțumit acesta?


Acesta a sesizat lipsa computerului tomograf în 7 spitale județene, lipsa aparatelor RMN în 12 spitale, iar 17 noi aparate de angiografie stau nefolosite. Bodog a scos în evidență și pregătirea slabă a managerilor de spitale și calitatea serviciilor medicale, una sub așteptări.


"În momentul de faţă sunt şapte spitale judeţene care nu au Computer Tomograf (CT) deloc, sunt 12 care nu au RMN. Noi avem în programul de guvernare un program de achiziţionare a unui CT şi a unui RMN, demarăm săptămâna următoare această achiziţie. Am făcut şi o analiză a resurselor umane pentru a ne asigura că există personalul necesar. În momentul de faţă sunt 17 echipamente de angiografie, pentru diagnosticul pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare, marea majoritate stau fiindcă au fost cumpărate pe proiecte cercetare şi anul trecut nu au fost achiziţionate consumabilele necesare. Sunt în acest moment cu ministrul Fondurilor Europene pentru a găsi o soluţie de a le repune în funcţiune", a declarat Florian Bodog.


Continuarea pe
Mediafax.ro.


Vezi și Cea mai mare bancă din România se află în picaj

Celebrul comisar Traian Berbeceanu AVERTIZEAZĂ: „O să vină vremea, curând”


 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri