Consiliul Concurenței avertizează! Anunțarea unor majorări de prețuri poate încălca Legea Concurenței

Autor: Constantin Stoica, redactor

Publicat: 07-12-2021 16:30

Actualizat: 07-12-2021 15:58

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, lansează un avertisment serios pentru companiile care activează în țara noastră.


Consiliul Concurenţei, prin vocea lui Chirițoiu, atrage atenţia asociaţiilor profesionale că fiecare companie trebuie să îşi stabilească independent politica comercială.


Totodată, spune el, anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei.


Organizaţiile profesionale au un rol benefic atât pentru membrii săi cât şi pentru consumatori, informându-i despre evoluţiile industriei, fixând standarde de calitate şi siguranţă pentru serviciile oferite de membrii asociaţi. Atragem atenţia încă o dată asupra faptului că o asociaţie poate fi considerată răspunzătoare de încălcarea regulilor de concurenţă atunci când deciziile, recomandările sau orice altă activitate întreprinsă de aceasta influenţează comportamentul companiilor, afectând concurenţa dintre ele” a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.


Dacă în cadrul întâlnirilor ale asociaţiei, companiile se înţeleg să implementeze un comportament concertat, practica poate fi sancţionată din perspectiva regulilor de concurenţă naţionale sau comunitare. De altfel, atât Consiliul Concurenței din România, cât și Comisia Europeană şi instanţele comunitare au instrumentat o serie de cazuri de carteluri care s-au bazat, printre altele, pe acest tip de mecanisme.

Vezi și

Să fie de la USR pentru USR! Primarul USR a semnat un contract prin atribuire directă pentru consilierul județean USR

Polițiștii au oprit robinetul cu bani din amenzi: ‘Suntem sătui până peste cap de restricții. Niciun polițist din țară nu cred că are vreo fantezie ascunsă să aplice amenzi la mască sau certificat verde prin localuri’


În 2022, salariul minim pentru studii superioare dispare! SURSE: ‘La negocieri, nu a mai fost acceptat’
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri