Ancheta privind cererile lui Trump către Ucraina referitoare la fostul vicepreședinte Joseph Biden poate avea mari repercursiuni asupra acestuia.
Conform mediafax.ro, într-o scrisoare adresată şefului Comisiei Judiciare, Jerrold Naddler, consilierul de la Casa Albă, Pat Cipollone, a declarat că ancheta pentru inculparea preşedintelui american Donald Trump este "complet nefondată".
"Nu vedem niciun motiv pentru care am participa deoarece procesul nu este unul corect. Nu ni s-a oferit nicio oportunitate corectă de a participa. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor a anunţat deja rezultatele predeterminate şi nu ni se va oferi ocazia de a chema martori", a declarat un oficial din cadrul Administraţiei prezidenţiale.
Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, a anunţat joi că articolele pentru inculparea preşedintelui Donald Trump în cadrul procedurii parlamentare pentru eventuala demitere urmează să fie elaborate de Camera Reprezentanţilor a SUA.
Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.
Vezi și:
Marcel Vela l-a executat pe milițianul școlit de FBI! Avea salariu și o pensie de 13.000 de lei
EXCLUSIV Aripa FBI, la butoanele Poliției Române!
Beneficii uriașe pentru o categorie de angajați- Ce vor primi
Controversatul Președinte în pericol de a fi demis!
Trending

28-02-2026 15:32Actual
Previziunile sumbre ale noului Nostradamus. Omul care a prezis pandemia de Covid-19 știe ce se va întâmpla cu Donald Trump

28-02-2026 21:25Politica
Statul îi taie lui Călin Georgescu o sursă de venit. Va primi o valoare mai mică, chiar dacă are și doctorat

28-02-2026 15:47Actual
Radu Miruță pornește răscoala împotriva PSD și PNL. Ce acuzații grave la aduce ministrul Apărării colegilor din Coaliția de guvernare: „Au fost parașutați politic în câte o funcție”

28-02-2026 20:02Actual
„Ungaria poate să zică: Uite luăm noi niște bucăți din Transilvania”. Istoricul Armand Goșu, scenariu apocaliptic pentru România

28-02-2026 17:42Actual
Produsele Carrefour pentru care plătești doar jumătate din preț. Oferta mai este valabilă doar până pe 4 martie

28-02-2026 19:17Sondaje
Republica Moldova refuză unirea cu România. Datele ultimului sondaj realizat peste Prut sunt clare

28-02-2026 22:01Politica
Lia Olguța Vasilescu exultă. Un alt proiect cu bani din PNRR a ajuns la final pentru craiovenii săi

28-02-2026 22:44Actual
Amendă de 9.000 de lei pentru românii care stau la curte și fac acest gest banal. Mulți comit greșeala și se trezesc cu reclamație

08:50Actual
Necazul Ninei Iliescu, soția lui Ion Iliescu. Fosta primă-doamnă și-a dorit cu tot dinadinsul să îi ofere soțului său un copil

28-02-2026 14:47Actual



