Crin Antonescu își exprimă dezamăgirea cu privire la rezultatul Referendumului pentru Familie.
"Eu personal, ca un om care a votat la referendum <pentru>, sunt dezamăgit de rezultatul referendumului. Nu cred că trebuie să căutăm explicații în afara uneia fundamentale, care este aceea a dezinteresului, a indiferenței a bunei părți a electoratului față de această temă. Nu sunt sociolog, nu am urmărit cu foarte mare atenție campania care s-a dus. Tot ce pot să vă spun este că absenteismul masiv la un referendum, indiferent de genul lui, nu e de bun augur", a declarat fostul lider PNL.
El a mai spus că eșecul referendumului nu trebuie distribuit niciunui partid politic.
"Eu nu cred că eșecul referendumului trebuie plasat, distribuit neapărat actorilor politici pentru că, în fond, este o inițiativă cetățenească, au fost 3 milioane de oameni. Sigur că actorii politici și-au jucat fiecare rol, mai bine sau mai rău, dar cred că e mai puțin important să găsim vinovați. Asta e realitatea, ăsta a fost răspunsul electoratului", a adăugat Antonescu.
Despre situația din partid, Antonescu a susținut că Ludovic Orban nu trebuie să demisioneze.
"Eu nu știu, pot să presupun, nu știu ce alte conflicte care nu au nicio legătură nici cu familia tradițională, nici cu referendumul, se ascund în spatele acestor declarații. Nu mă pot pronunța. Ceea ce îmi este foarte clar, strict legat de referendum, nu există în opinia mea niciun motiv de demisie a președintelui sau a cuiva. Președintele Orban a procedat corect atunci când nu a angajat partidul pe o linie oficială și obligatorie. Fiecare membru a procedat cum a crezut. Cred că nu a greșit exprimându-și propria opțiune. Dacă există alte motive, atunci este o altă discuție", a mai afirmat pentru Mediafax Antonescu.
Citește și:
Marea lovitură pe care o plănuiește ANAF! Ce vrea să impoziteze
Carrefour închide încă un supermarket. Ce retailer îi va lua locul
Crin Antonescu face declarații cu privire la subiectul momentului. Ce a avut de spus fostul președinte PNL
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



