Gazetarul Cristian Tudor Popescu l-a desființat, pur și simplu, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, după ce acesta din urmă le-a recomandat românilor să bea un ceai de tei, ca să se calmeze, în contextul creșterii prețurilor la alimente.
CTP spune că, pe românește, Isărescu dă dovadă de nesimțire.
„Avem în cultura socială chiar, românească, mai mult decât cea literară, simbolul teiului lui Eminescu. Copoul, Iașiul, teiul lui Eminescu. Acum o să avem și teiul lui Isărescu. De-a lungul secolelor, vom avea teiul lui Isărescu și mă gândesc că ar fi bine ca guvernatorul să permită accesul în proprietatea BNR - că nu mai e bază sportivă acolo - proprietatea BNR dintre străzile Dr. Lister și Dr. Staicovici. Acolo sunt niște platani, din câte știu eu, dar poate e și un tei. Se pare că este, ba chiar mai mulți, pentru că a reacționat și președintele Iohannis la zicerea domnului Isărescu.
Teiul lui Isărescu. Poate că din el o să dea niște frunze cetățenilor, să-și facă ceai. Eu nu o să tratez asta în termeni de ironie, așa cum a făcut dl președinte Iohannis. Președintele Iohannis a spus: „La Banca Națională sunt mulți tei și de aceea cei de acolo beau ceai mult”.
Dl Isărescu, ca și dl Iohannis, a făcut dovada unui sentiment numit, în românește, nesimțire. Firește că ce a spus dânsul, adică „să bem un ceai de tei, eu am băut cu Eugen Rădulescu”, director în BNR, sigur că poate fi interpretat în sensul „să nu provocăm isterie în plan social în legătură cu inflația”, pentru că există mecanismul de inflație psihologică.
Pe lângă inflația bazală, care se produce din cauze care vin din economie, din politica externă și așa mai departe, există și inflaţia psihologică. Se alimentează. Am văzut exemple în cazul uleiului de floarea soarelui și benzinei luate cu punga de plastic de la pompă. Se propagă zvonul că se scumpește și se rostogolește bulgăre de zăpadă. E adevărat lucrul ăsta și se poate interpreta că dl Isărescu a vrut să îndemne la calm ca să nu se accentueze inflația, care și așa este mare.
Da, dar nu faci asta cu astfel de cuvinte. Când ești Mugur Isărescu, la vârsta pe care o ai, la anii în fruntea Băncii Naționale pe care îi ai, 30 și de ani, nu spui așa ceva decât dacă nu simți, adică ești nesimțit în legătură cu oamenii - sau nepăsător. Nu-ți pasă.
Există oameni pentru care astfel de explicații n-au niciun sens. Nu-i interesează. Sunt oameni aflați la limita subzistenței în momentul de față, din pricina prețurilor. Realmente, nu pot să mai facă față, nu pot să-și mai ia hrana zilnică, nu pot să-și plătească facturile, sunt la limită. Și acestor oameni nu le spui, pentru că dacă dai exemplul cu ceaiul de tei, oamenii ăștia vor înțelege că li se spune să bea ceai de tei în loc să mănânce pâine.
Și acest lucru s-a dus ca o flamă, s-a dus flacără în societate această interpretare, care era previzibilă. Iată ce îmi scriu cititorii pe Facebook, în legătură cu asta: „Ceaiul de tei e mai bun decât cel de coada șoricelului?” - să-l întreb eu asta pe dl Isărescu. „Putem folosi și noi ceai de tei sau are efect numai la Banca Națională?”; „A băut ceai de struguri de la moșia dumnealui înainte de a deschide gura?”; „E Isărescu sănătos la cap cu ceaiul lui de tei?” Și așa mai departe. Sunt nenumărate.
Era greu de prevăzut ce-ai să stârnești cu așa ceva? Era greu de prevăzut că asta va fi interpretată ca o batjocură? Era imposibil să nu fie interpretat ce a spus: ceai de tei, să bem mult ceai de tei în loc de orice altceva. Și asta e problema: nu i-a păsat de această interpretare: și ce dacă o să zică ăștia?
E adevărat, eu nu aș vota în niciun moment să fie înlăturat Mugur Isărescu de la conducerea Băncii Naționale. Dar nu poate să nu mă afecteze ce a spus acum. E dezamăgitoare atitudinea lui: nu aveți ce să-mi faceți, oricum aveți nevoie de mine aici, prin urmare pot să vă spun și asta, ce-o să fie? Ceea ce nu e în regulă”, a afirmat, la Digi24, CTP.
CTP îl face praf pe Isărescu: 'Nu spui așa ceva decât dacă nu simți, adică ești nesimțit în legătură cu oamenii'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 13-05-2022 22:55
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



