Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a avut o ieșire explozivă, la aflarea veștii că președintele Klaus Iohannis a acceptat propunerea PSD-ALDE, desemnând pe Viorica Dăncilă ca premier al României.
CTP susține că, prin această numire, românii trăiesc o a doua rușine, mai mare, după cea pe care au trăit-o odată cu primirea făcută prim-ministrului japonez, Shinzo Abe.
„Nu pot să nu mă gândesc la ce spunea Vladimir Ilici Lenin - „Fiecare gospodină trebuie să știe să conducă statul”. Întrebarea care se pune este: O fi gospodină doamna prim-ministru Vasilica Viorica Dăncilă?
Domnul Iohannis a ales, așa cum observam zilele trecute, a ales soluția pragmatică, cinică în interesul său, ca politician, și ca viitor candidat la al doilea mandat prezidențial. Iată, a numit-o premier pe doamna Dăncilă, lăsând PSD-ul să guverneze, după cum a spus, în ideea că se va compromite suficient, pentru ca să îi asigure o campanie câștigătoare în alegerile din 2019, domnului Iohannis.
După rușinea mondială pe care am trăit-o odată cu primirea care i s-a făcut prim-ministrului japonez, Shinzo Abe, iată că în decurs de 48 de ore trăim o a doua rușine, mai mare.
Această doamnă - nu am niciun fel de problemă cu faptul că este femeie, să fie foarte clar - este o bătaie de joc pentru România. Este o „vidă”, adică nu că ar fi o bulă de neant, e o locuitoare din Videle. Locuitoarele din Videle se numesc vide. Doamna Dăncilă este o vidă.
I-am văzut citate mai vechi din activitate, am auzit-o și răspunzând întrebărilor unui reporter de la Parlamentul European, nu știu dacă doamna poate să rostească câteva cuvinte în limba engleză, nu știu la ce se pricepe, n-a rezultat nimic din ce a spus și ce a făcut în toți acești ani. Nu știu nici măcar dacă este o bună gospodină, vorba lui Lenin”, a tunat CTP, la Digi 24.
Vezi și Vă vine să credeți? Ce notă a obținut la Limba și literatura română, la BAC, fiul premierului desemnat Viorica Dăncilă
Pe cine ar prefera de fapt Klaus Iohannis ca premier! Strategia președintelui
CTP a luat foc! Ieșire EXPLOZIVĂ la adresa premierului desemnat Viorica Dăncilă
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial



