sursa foto:  Facebook

Cum îl SALVEAZĂ procurorii DNA pe Gabriel Oprea în cazul Gigină

Miercuri, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins toate cererile şi excepţiile ridicate de Gabriel Oprea şi au dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care fostul vicepremier este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu cheltuirea unor sume din bugetul DIPI.

Însă dosarul cu impact emoțional și cel care i-a distrus cariera lui Gabriel Oprea este altul, mai exact cel al polițistului Bogdan Gigină, care a murit în urmă cu un an de zile după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe carosabil.

Vezi și DNA a încasat o LOVITURĂ de proporții, ajutată de SRI

Procurorii DNA au hotărât să-l acuze pe Oprea în acest dosar de UCIDERE DIN CULPĂ și nu de ABUZ ÎN SERVICIU cum părea mai firesc.

Desigur că UCIDEREA din culpă este mult mai spectaculoasă, dar este oare realistă. Nu cumva îl transformă pe Oprea într-un soi de victimă, care la un moment dat va trezi emoție în rândul opiniei publice, care a dovedit că uită foarte repede.

Oare Uciderea din Culpă îndeplinește toate elementele infracțiunii în cazul lui Oprea?

Întrebarea este, procurorii DNA au făcut această încadrare din prea mult exces de zel cu riscul de a încasa o înfrângere usturătoare în instanță pe baza art. 16 lit. a) Cod de procedura penala, mai exact FAPTA NU EXISTĂ sau au făcut-o cu bună știință tocmai din solidaritate față de Generalul Oprea, cel care a făcut vreo 700 de colonei în timp record și care de altfel susținea că în noaptea blestemată venea de la o întânire profesională cu SRI.

Vezi și Ordinul primit de Gabriel Oprea în privința lui Gigi Becali

Contactat de Bugetul.ro, cunoscutul avocat Gheorghe Piperea, cel care a reușit înlăturarea lui Piedone din cursa electorală pentru Primăria Sectorului 4, a spus că nici el nu consideră corectă încadrarea infracțiunii comise de Gabriel Oprea la Ucidere din Culpă.

Să analizăm ce spune noul Codul Penal. În primul rând de menționat că Abuzul în Serviciu comis de funcționarul public se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar Uciderea din Culpă în formă simplă de la 1 la 5 ani.

Dar probabil că procurorii au dorit încadrarea infracțiunii la litera b a acestui articol care înseamnă tot o pedeapsă de la 2 la 7 ani.

Uciderea din culpă

(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.

Vezi și DOSARUL DIICOT al fratelui Codruței Kovesi – de aici a început totul?

Potrivit legii este necesar ca subiectul să fie un profesionist, un me­seriaș sau să îndeplineasca o activitate determinată și să existe reguli, dispoziții legale, măsuri de pre­vedere edictate prin diferite acte normative, referitoare la exer­citarea acelei profesii, meserii sau activități pe care subiectul să nu le fi respectat.

Așadar există oare pe undeva dispoziții legale în acte normative în care să fie stipulat ca Ministrul de Interne să impună ca cei din coloana oficială să nu meargă cu viteză pe carosabil ud, plin de gropi? Era oare responsabilitatea directă a Ministrului de Interne? Evident nu. Era responsabilitatea altora care pot fi trași la răspundere pentru ucidere din culpă, dacă există prevederi prin să se poată demonstra acest lucru, mai exact că a fost încălcat un protocol scris.

Desigur dacă Oprea nu avea dreptul să folosească atunci coloana oficială, clar este vorba despre un abuz în serviciu.

Vezi și DOSARUL DIICOT al fratelui Codruței Kovesi – de aici a început totul?

Din păcate, noul Cod Penal, la fel ca și cel vechi, lasă loc de foarte multe interpretări. Tocmai de aceea, atunci când o infracțiune nu este încadrată corect ea va fi sancționată cu una din prevederile art. 16 din Codul de procedură penală.

Pentru orice avocat care cunoaște dreptul penal nu va fi foarte greu să demonteze acuzația de ucidere din culpă în cazul lui Gabriel Oprea, însă mult mai dificil ar fi fost să-l salveze de Abuz în Serviciu. În plus de asta, verificările pentru Abuz în Serviciu ar fi însemnat o cercetare în altă direcție, mult mai profundă, față de cea a Uciderii din Culpă.

Pedeapsa era aceeași, ba chiar mai mare pentru Abuz în Serviciu. Și atunci de ce să optezi pentru Ucidere din Culpă?

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare