În sfârșit, ministerul Muncii a reușit să finalizeze proiectul legii privind salariile bugetarilor. Marți, proiectul a fost transmis partenerilor sociali dar și instituțiilor publice vizate. Deși guvernul este teoretic TEHNOCRAT, cel mai bine vor fi remunerați tot politicienii, care vor primi și de șase ori mai mult decât un medic sau un profesor.
Aceiași tehnocrați, în speță Oana Bîzgan, nu s-au sfiit să ocupe câte 3-4 funcții simultan, luând mai multe salarii. Vezi detalii AICI.
Așadar, conform documentului, președintele României va fi salarizat lunar cu 21.540 lei, prim-ministrul și liderii celor două Camere parlamentare vor fi remunerați cu 21.200 lei un prefect va fi salarizat cu 11.805 lei - 12.808 lei, în timp ce un profesor va pleca de la un salariu de 1.864 lei și va putea ajunge la 4.349 lei.
Vezi și Atac fără precedent la președintele Iohannis! Afirmație uluitoare a lui Victor Ciutacu
Miniștrii vor încasa 19.055 lei, senatorii și deputații vor primi lunar 18.000 lei, iar salariile pentru primari vor porni de la 19.055 lei (ca și în cazul miniștrilor) și vor scădea până la 6.543 lei (pentru primari de localități cu până la 1.500 de locuitori),
În educație, un rector va primi lunar între 9.168 lei și 10.550 lei (în funcție de gradul didactic), un profesor universitar va avea între 3.618 lei și 7.282 lei (în funcție de grad și vechime).
În sistemul preuniversitar, învățătorii și educatorii cu o vechime de peste 30 de ani vor avea o majorare a salariului de bază cu 7,5%.
Vezi și Atenție! Alimentele care devin otravă după ce le reîncălzești
În sănătate, un medic primar va avea între 5.148 lei și 6.410 lei, un medic specialist - între 3.807 lei și 4.740 lei, iar un medic simplu, între 2.814 lei și 3.504 lei.
Un agent de poliție va avea lunar 1.686 lei, iar un chestor principal va încasa până la 5.848 lei. Un preot va încasa lunar între 1.816 lei brut (debutant) și 2.544 lei, mult sub Patriarhul Bisericii Ortodoxe, remunerat lunar cu 21.200 lei, ca și șeful Guvernului. Un judecător stagiar va pleca de la 6.362 lei, dar va putea ajunge în timp, la o vechime de peste 20 de ani, la 12.582 lei.
Noua lege este programată să fie aplicată din iulie anul viitor, la aceste salarii urmând să se ajungă în trepte, până în 2022.
Puteți consulta legea AICI


















