După Avicola Crevedia, o altă fermă care ocupă cu creșterea păsărilor este acuzată de evaziune fiscală. Direcția Națională Anticorupție (DNA) a trimis, vineri, în judecată administratorii societății Avicola Mihailești.
Procurorii Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au decis să îi trimită în judecată, în stare de libertate, pe El Khoury Elias, Ghaziri Rami și Moubarak Mahmoud Sleiman, administratori ai Avicola Mihăilești SA, pentru evaziune fiscală (două fapte) și constituirea unui grup infracțional organizat, într-un dosar al cărui prejudiciu este calculat la aproximativ 40 de milioane de lei, circa 9 milioane de euro, informează Agerpres.
De asemenea, în același dosar, au fost deferiți justiției Abdul Mounim Al Zaid, Mohamed Kouli, El Madhoun Suheil Rashid Selin Ahmed, Ezer Adriana Geanina, Adrian Sărăcuțu, El Khourz Charbel și Andreea Blaj, pentru complicitate la evaziune fiscală (două fapte) și constituirea unui grup infracțional organizat.
Mai mult, în instanță va ajunge și societatea Avicola Mihăilești pentru evaziune fiscală (două fapte) și constituirea unui grup infracțional organizat.
Societățile Chicken Cam SRL, Top T Management Concept SRL, Sorimba Impex SRL, Integrated Marketing Services SRL, Axa Food SRL, Puișorii Din Grădină SRL, Selyn Accent SRL, Crescător Expert SRL, Ch. Charl Group SRL, Agrozootehnica SA Vedea, Transmin Distribuție SRL vor fi judecate pentru complicitate la evaziune fiscală (două fapte) și constituirea unui grup infracțional organizat.
Potrivit procurorilor, prin activitățile frauduloase desfășurate, inculpații El Khoury Elias, Ghaziri Rami și Moubarak Mahmoud Sleiman ar fi adus un prejudiciu de 39.467.509 lei în dauna statului, reprezentând TVA deductibil și impozit pe profit.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) — Direcția Generală Juridică a transmis faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 47.952.560 lei.
În acest sens, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile și mobile ce aparțin inculpaților Ghaziri Rami, Moubarak Mahmoud Sleiman, El Khoury Charbel, El Khoury Elias, Ezer Adriana Geanina, Avicola Mihăilești SRL și Agrozootehnica SA Vedea.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză, menționează sursa citată.
Vezi și Teroare la Spitalul Marie Curie! Cine urmează…
Cum vrea Klaus Iohannis să respingă propunerea PSD

















