Curentul de la Hidroelectrica se scumpește. Românii care au devenit clienții furnizorului autohton vor plăti facturi mult mai mari

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 06-05-2024 21:36

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Clienții societății Hidroelectrica, persoane fizice din Prahova, au primit propuneri de prelungire a contractelor în care apar tarife mai mari decât cele precedente.


Potrivit ofertei, care este valabilă 12 luni, tarifele sunt mai mari decât cele precedente. Tarifele de distribuție sunt diferite de la o regiune la alta. Clienții din Prahova vor plăti pentru un kw tariful de 0,9 lei, cu aproape 10 bani mai mult decât până acum, arată publicația citată, care prezintă și o notificarea primită zilele acestea de către clienții Hidroelectrica din județ. La acest tarif se aplică plafonarea impusă de guvern, respectiv 0,68 de lei/kwh pentru un consum cuprins între 0 și 100 kwh/lună și 0,80 lei/kWh (TVA inclus) pentru clienții casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins intre 100,01 și 255 kWh. Pentru un consum de peste 255 de kwh se percepe tariful de 0,9 lei, față de 1,3 lei cât este cel plafonat.

”Stimate Client, Ȋn conformitate cu prevederile contractuale din contractul de furnizare, vă ȋnaintăm propunerea de modificare a condițiilor comerciale prevăzute ȋn Anexa nr. 2 la contract. Față de aceste noi condiții comerciale, vă puteți exprima acordul sau dezacordul ȋn conformitate cu indicațiile din notificarea ataşată.
Ȋn situația ȋn care vă veți exprima acordul față de aceste condiții comerciale, contractul de furnizare se va prelungi cu 12 luni, perioadă ȋn care se vor aplica noile tarife aferente energiei active” este mesajul primit de clienți.

Citește și: Gigantul Hidroelectrica și-a anunțat deja clienții. Ce se întâmplă cu facturile de energie ale românilor

Hidroelectrica, profit de 6.365 milioane lei în 2023


Hidroelectrica este lider în producția de energie electrică și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național, fiind o companie vitală pentru un sector strategic cu implicații in siguranța națională. Înființată în anul 2000, Hidroelectrica a reușit să se impună pe Piața de Energie din România datorită experienței, credibilității și flexibilității sale, fiind în prezent principalul producător și furnizor de energie din România cât și principalul furnizor de servicii tehnologice de sistem.

La 31.12.2023, Grupul Hidroelectrica a înregistrat un profit net de 6,365 milioane lei raportat la o cifră de afaceri de 12,160 milioane lei. În anul 2023, Hidroelectrica a plătit acționarilor dividende în valoare de 4,349 milioane lei. În anul 2023, producția brută de 18,12 TWh a fost obținută în cele 187 de centrale hidroelectrice și microhidrocentrale, inclusiv 5 stații de pompare, cu o capacitate totală instalată de producere a energiei hidroelectrice de aproximativ 6,37 GW și 36 de turbine eoliene cu o putere instalată totală de 108 MW.

Vezi și: Românii nu își plătesc facturile la energie electrică! Hidroelectrica are ce recuperat peste 3 miliarde de lei de la clienții rău-platnici!
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri