La aproape 11 luni de la invadarea Ucrainei, Rusia prezintă din ce în ce mai mult acest război propriului popor ca pe o luptă existenţială cu Occidentul.
În comentarii televizate, Serghei Lavrov a declarat că Moscova va încerca să-i dezobişnuiască pe politicienii occidentali de atitudinea lor "încrezută" şi "colonială" faţă de Rusia.
'Sperăm că se va produce o trezire la realitate', a spus Lavrov. 'Vom face tot ce ne stă în putere astfel încât colegii noştri din NATO şi UE să-şi revină cât mai curând posibil', a adăugat el.
Şeful diplomaţiei ruse a făcut aceste declaraţii în cursul unei vizite în Belarus, aliatul cel mai apropiat al Moscovei, care organizează exerciţii aeriene cu Rusia în această săptămână, parte a unei serii lungi de activităţi militare comune ce au stârnit îngrijorarea Ucrainei că preşedintele Vladimir Putin ar putea să încerce să atragă Belarus în război de partea Rusiei.
'Avem o poziţie comună cu privire la obiectivele care trebuie atinse şi cum să ne asigurăm că nici Rusia şi nici Belarus nu sunt ameninţate de vecinii noştri - fie că este vorba de Ucraina sau de oricine altcineva', a afirmat Lavrov într-o declaraţie după întâlnirea cu preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.
În acelaşi timp, Belarusul a anunţat că miniştrii apărării din cele două ţări au vorbit la telefon.
Exerciţiile aeriene comune au început luni şi urmează să se desfăşoare până la 1 februarie, utilizând toate aeroporturile militare din Belarus, care susţine că aplicaţiile au un caracter pur defensiv.
Ucraina a avertizat în repetate rânduri cu privire la posibile atacuri dinspre teritoriul Belarusului, iar preşedintele Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută că forţele ucrainene trebuie să fie pregătite la frontieră.
Relaţiile dintre Rusia şi Occident traversează în prezent o perioadă de 'îngheţ' după invadarea Ucrainei de către armata rusă în februarie anul trecut, în ceea ce Moscova numeşte 'operaţiune specială militară', iar Occidentul şi Ucraina - o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva unui stat suveran, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, transmite AGERPRES
















