Curtea de Apel Bucureşti a stabilit calitatea de colaborator al Securităţii pentru Traian Băsescu.
"Constată calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului Băsescu Traian. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la C.A.B.-S a-VIII-a C.A.F. Pronunţarea se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.09.2019, conform art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă", au decis magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.
La ultimul termen, în 5 septembrie, Traian Băsescu a reluat afirmaţiile conform cărora nu a colaborat cu fosta Securitate.
"Trebuie să mă apăr, avem puncte de vedere total diferite eu şi CNSAS-ul. Vom vedea, ne va mpăca un al treilea, judecătorul", a spus fostul preşedinte.
Întrebat dacă o decizie defavorabilă i-ar crea probleme de imagine, Traian Băsescu a răspuns: "Categoric".
În ceea ce priveşte legătura sa cu Petrov, numele conspirativ sub care ar fi colaborat, Băsescu a declarat: "Hai să vedem procesul, nu aş vrea să fac declaraţii înaintea procesului, îl lăsăm să se desfăşoare şi vedem".
El a reluat afirmaţiile conform cărora nu a fost colaborator al Securităţii.
Dosarul în care CNSAS cere constatatea calităţii de colaborator a lui Băsescu a fost înregistrat la sfârşitul lunii mai, la Curtea de Apel Bucureşti. Colegiul CNSAS a aprobat Nota de constatare care conţine descrierea documentelor găsite în diverse dosare despre Traian Băsescu, copii ale notelor informative, atât olografe, cât şi cele redactate de ofiţerul de Securitate în urma discuţiilor cu "sursa", istoricul dosarului şi corespondenţa dintre diverse instituţii.
De la momentul depunerii dosarului, în presă au apărut numeroase documente referitoare la colaborarea lui Băsescu cu Securitatea, inclusiv nume ale celor despre care ar fi dat infiormări sub numele de cod Petrov.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că nu există un angajament semnat de el nici în dosarul inscripţionat cu numele său şi nici pe microfilmul dosarului. De asemenea, nici în dosar şi nici pe microfilm nu există documente scrise de el sau chitanţe care să reprezinte plăţi efectuate de fosta Securitate către el şi prin care s-ar fi putut atesta calitatea de colaborator.El a negat că ar fi dat Securităţii informaţii sub numele Petrov.
Vezi și:
ANAF intră la rupere- Nou impozit începând de la 1 ianuarie 2020
EXCLUSIV Ordin de muşamalizare! Șeful Poliției ar fi intervenit personal pentru stingerea scandalului
Curtea de Apel a luat decizia- Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



