Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunță că a cerut președintelui Casei Naționale de Pensii Publice să schimbe directorii tuturor caselor de la sectoarele din București, dar și din mai multe județe din țară.
”Sunt un om care dă o şansă oricui, indiferent de simpatiile politice. Vreau performanţă la Ministerul Muncii. Dacă jumătate dintre casele judeţene de pensii din ţară reuşesc să se organizeze (cu personal, poate, insuficient; mulţi dintre aceşti colegi care au performat nici nu şi-au pus problema să îmi prezinte greutăţile, şi-au văzut de treabă) şi NU au restanţe în soluţionarea dosarelor de pensii înseamnă că se poate. (...) Voi lua decizii la finalul acestei săptămâni cu privire la directorii caselor care, în pofida insistenţelor mele, au în continuare restanţe. Totuşi, au trecut 8 luni de când am cerut să se rezolve lucrurile. În această perioadă, am cerut inclusiv să fie detaşati angajaţi de la CNPP, să meargă directorii din aparatul central ca să ajute”, a transmis Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii afirmă că cei care nu fac performanţă găsesc zeci de explicaţii.
”Am depăşit perioada acestor explicaţii. I-am sprijinit şi încurajat să îşi rezolve parte din problemele cu care se confruntau tocmai pentru a aduce la zi dosarele de pensii. Astăzi, în ciuda acestor eforturi, nu se văd rezultatele. Acum tragem linie. Am cerut Preşedintelui CNPP ca, în cel mai scurt timp, să opereze schimbări la nivelul conducerii caselor de pensii neperformante.
Spun clar care sunt acestea: Alba (aici e un istoric urât dar totuşi nu o să las pensionarii să aştepte 5 ani ca să se recupereze miile de restanţe moştenite de la fosta conducere), Sector 1, Bihor (casă de pensii unde lucrează fostul Preşedinte CNPP, propus de mine şi schimbat când am văzut că nu vrea să facă performanţă), Ilfov (un Director care m-a sfidat, pur şi simplu, în faţa evidenţelor), Sector 2, Sector 3, Sector 4, Sector 5, Sector 6, Vâlcea, Neamţ, Hunedoara – Petroşani, Giurgiu, Gorj. Toate termenele de înţelegere au expirat pentru actualii directori. Cine nu poate face performanţă în folosul cetăţeanului, este mai bine să se retragă”, a mai transmis ministrul.
Aceasta precizează că va lua decizii cu privire la toate aspectele care i se semnalează.
”Cine vorbeşte urât cu pensionarii, cine s-a plictisit de slujba la casa de pensii (îmi scriu oamenii despre astfel de situaţii) să ştie că voi lua decizii. Să nu creadă că se pot ascunde în spatele codului administrativ şi că sunt protejaţi. Nu. Îmi asum. Am avut toată înţelegerea. Nu m-am ascuns cu nimic când am vorbit despre ce rezultate aştept”, a mai afirmat Violeta Alexandru, conform news.ro.
Citește și:
Ce salariu are acum Klaus Iohannis: Documentul a fost făcut public la 30 septembrie
Veste mare! Toți utilizatorii acestui gigant vor beneficia de noul serviciu
Document. Cel mai așteptat proiect al lui Marcel Vela este gata! Ordonanța de Urgență privind înființarea Poliției Animalelor a primit avizele necesare













