George Simion, liderul AUR, vine cu un mesaj tranșant pentru Călin Georgescu, dar și pentru simpatizanții legionarilor și comuniștilor din AUR.
În emisiunea lui Mihai Gâdea, George Simion le-a transmis celor cu simpatii legionare, comuniste sau antisemite că nu au ce căuta în AUR.
Amintim că și despre co-președintele AUR, Claudiu Târziu, s-a spus că ar avea simpatii legionare.
„Eu am 35 de ani, am făcut un partid de la 0. Nu trebuie să fiu pus eu să discut despre legionari sau comuniști, pentru că o să găsești în societatea românească simpatizanți ai legionarilor, cum e domnul Călin Georgescu.
O să găsim mulţi dintre bunici noștri care sunt simpatizanți ai comunismului. Aceste sisteme totalitare trebuie echivalate pentru că au făcut mult rău.
Şi nazismul, fascismul şi comunismul au făcut milioane de victime. Acum să îmi pui mie în cârcă!
Eu care ştiu cât de greu mi-a fost să creez acest partid să-l duc în parlament alături de colegii mei. Acum să mă pui pe mine la mijloc.
Domnul Georgescu a făcut o gafă. M-am născut în 1986 şi nu vreau să fiu asociat cu simpatii anitsemite.
Noi suntem o alianță, am închegat toate figurile patriotice, toate figurile vizibile din spaţiul public. Nu mă da nimeni afară din partid. Eu nu vreau să mă asociez. Noi trebuie să construim o mișcare romanească fără mișcări totalitare şi comuniste.
Eu sunt născut în 1986 şi nu vreau să fiu asociat cu cea a făcut Cuza sau mai ştiu eu care. Asta nu înseamnă că eu nu îi respect pe părinţii şi bunici noştri care au trăit în comunism şi ne-au lăsat o ţară fără datorii.
Cei din partid care au aceste simpatii trebuie să-şi clarifice poziția şi să lămurească aceste lucruri. Dacă vrei să faci politica viitorului, nu trecutului, nu te mai uiți înapoi spre anii '80, spre ani '30, trebuie să vorbești de viitor şi ce vrei pentru ţară. Proiectele noastre pentru ţară ce vrem noi pentru sistemul energetic, ce vrem noi pentru micul producător. Dacă rămân cantonați, nu au ce să caute aici”, a spus George Simion, la Antena 3, în emisiunea Sinteza Zilei.
'Dacă rămân cantonați, nu au ce să caute aici' - George Simion, mesaj pentru Călin Georgescu și pentru simpatizanții legionarilor din AUR
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 08-02-2022 09:46
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



