În vârstă de 68 de ani, omul de afaceri Dan Adamescu s-a stins din viață în noaptea de luni spre marți, pe un pat de spital. Adriana Constantinescu, nora sa, a fost cea care a anunțat decesul lui Adamescu, la România TV.
Adriana îi consideră vinovați pe judecătorii care nu au acceptat cererea de eliberare condiționată a acestuia. Dan Adamescu a fost condamnat definitiv în luna mai a anului 2016, într-o speță de corupție privind soluții favorabile în dosare de insolvență, iar pe 20 decembrie 2016, patronul de la ”România liberă” a fost trimis în judecată în dosarul falimentării Astra Asigurări, în care prejudiciul s-ar ridica la 800 de milioane de lei. În primul dosar, Adamescu a primit 4 ani și 4 luni de închisoare.
În luna decembrie a anului trecut, afaceristul a fost internat la o clinică privată, fiind transferat într-o cameră septică, iar sora acestuia nu era lăsată să-l vadă.
Cristin Micu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, explica la acea vreme, pentru Evenimentul Zilei, de ce nu a fost lăsată familia să-l viziteze pe Adamescu. „Cererea familiei de a sta la căpătâiul acestuia a fost respinsă pentru că cele cinci vizite pe care le avea de primit Dan Adamescu au expirat, conform legii. În 19 decembrie am făcut o verificare la spital și deținutul era, pot să spun, amărât”, afirma Micu.
Vezi și Detalii interesante despre Mădălina Dobrovolschi – purtătorul de cuvânt al lui Klaus Iohannis
Iohannis în mijlocul protestelor – ce a transmis de fapt lumii prin gesturile sale
Afacerile lui Cătălin Botezatu – implicarea la clubul Bamboo
















