Dan Bara susține că România trebuie să fie condusă de cineva care să-și dorească cu adevărat să schimbe starea lucrurilor din țară, atacându-l astfel pe Klaus Iohannis.
”Au trecut trei decenii de când suntem liberi să ne croim o țară modernă. Dar nu o avem și nici nu mai putem aștepta.
România trebuie să fie condusă de cineva care să-și dorească cu adevărat să schimbe starea lucrurilor din țară.
România are astăzi nevoie de un președinte care contează.
✔️Un președinte care vrea și poate să rezolve crizele politice astfel încât țara să fie guvernată pentru oameni, nu pentru partide.
✔️Un președinte care poate dizolva Parlamentul atunci când acesta nu mai reprezintă voința cetățenilor.
✔️Un președinte care poate conduce ședințele de guvern atunci când este discutat bugetul statului.
✔️Un președinte care are curajul să-și asume obiective clare pentru dezvoltarea României - în educație, sănătate, infrastructură, economie, mediu, politici sociale.
După 30 de ani de la Revoluție, statul român trebuie reformat. Și vreau să fiu președintele care reformează statul.
Acesta este motivul pentru care candidez. Acesta a fost si motivul pentru care am intrat în politică. Motivul pentru care, vreme de 3 ani de zile, m-am bătut neîncetat cu partidele vechi în Parlament. Motivul pentru care am ieșit în stradă la ordonanța 13 și pe 10 august.
Voi fi președintele care va reforma România. Acesta este angajamentul meu”, scrie Barna pe contul personal de Facebook.
Vezi și
Detalii neștiute- Cine este, cu adevarat, consulul lui Dacian Cioloș
Vești importante pentru toate mamele din Romania - Cum puteti primi mai mulți bani
Vești uriașe pentru angajați! Vor beneficia de prime uriașe
Dan Barna îl atacă pe Iohannis! 'România trebuie să fie condusă de cineva care să-și dorească cu adevărat să schimbe starea lucrurilor din țară'
Autor: Dumitrașcu Nicoleta
Publicat: 28-10-2019 11:01
Trending

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat
Articole Similare

23 marActual