Dan Barna a declarat, pentru MEDIAFAX, referitor la dosarul mai vechi trimis de la DNA central la Alba-Iulia, că în cazul în care va fi invitat va transmite toate clarificările.Liderul USR a mai spus că tema dosarelor se rostogolește în spațiul public pentru ca Viorica Dăncilă să ajungă în turul II.
„E același mesaj pe care l-am dat de la începutul acestor verificări. Este dreptul instituțiilor, chiar eu am cerut ca toate instituțiile, inclusiv DNA să verifice toate informațiile care au apărut în spațiul public, pentru că neavând nimic de ascuns vreau ca lucrurile să fie clarificate cât mai repede”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dan Barna, întreba cum vede dosarul mai vechi care vizează afacerile sale, trimis de la DNA central la DNA Alba-Iulia.
Chestionat dacă ar putea exista o clasare a acestei cauze, prezidențiabilul USR-PLUS a spus că nu există nicio faptă penală în activitatea proiectelor pe care le-a derulat.
„Nu există nicio faptă penală în activitatea acelor proiecte. Lucrurile au fost făcute conform procedurilor, conform ghidurilor de la acel moment. Că tot sistemul, ghidul în sine, modalitatea în care a fost gândită nu au fost neapărat cele mai funcționale, asta e o problemă a Ministerului pe care o semnalasem de altfel în cele 20 de petiții pe care le-am transmis. Dincolo de asta, orice verificări punctuale trebuie să fie făcute, e bine să fie făcute. Nu am nimic de ascuns, nu este nicio problemă”, a explicat, pentru MEDIAFAX, Dan Barna.
Întrebat de MEDIAFAX dacă a fost anunțat asupra trimiterii dosarului înapoi la Alba Iulia, dacă a fost invitat la o audiere sau DNA i-a cerut informații, Dan Barna a precizat că nu avea cunoștință despre aceste lucruri.
„Nu, chiar nu știusem că a existat acel prim dosar. Au fost niște verificări. Nu s-au confirmat fapte. Presupun că la fel va fi și acum. Dar, din nou, nu am nimic de ascuns. Dacă voi fi invitat, voi transmite toate clarificările fără niciun fel de problemă”, a completat liderul USR.
El a adăugat că nu știa despre dosarul de la DNA Alba-Iulia, precizând că se rostogolește această temă în spațiul public ca să „o avem din nou pe doamna Dăncilă în turul II” al prezidențialelor.
„Nu. Nu știam. Aflu acum. Era foarte previzibil că se va încerca mereu rostogolirea acestei teme în disperarea că poate cetățenii mai sunt încă o dată speriați și prostiți și o avem din nou pe doamna Dăncilă în turul II, ce ar însemna de fapt un eșec al întregii lupte de trei ani și jumătate împotriva acestei guvernări și împotriva acestui fel de a face politică în România”, a conchis Barna.
În spațiul public au apărut informații că DNA a investigat în 2015 un proiect derulat în Alba, la care fosta firmă a lui Dan Barna a asigurat consultanță, cauza respectivă fiind însă clasată ulterior. Jurnalista Sorina Matei a publicat o adresă semnată de actualul șef DNA, Călin Nistor, în care plângerea formulată de denunțătorul din acest dosar împotriva clasării este retrimisă la DNA Alba Iulia, structură care ar fi confirmat de două ori clasarea în mod succesiv în dosarul lui Barna.
Agenția de presă MEDIAFAX a formulat adrese oficiale către DNA pentru informații referitoare la aceste cauze, procurorii necomunicând însă, până la momentul transmiterii știrii, oficial, acuzațiile din dosare.
Dan Vizat este vizat și într-un dosar nou, deschis in rem de DNA, după dezvăluirile "Rise Project", care a publicat un articol în care-l acuză pe liderul USR că este „supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE”. Procurorii anticorupție au precizat, într-un răspuns remis MEDIAFAX, că Dan Barna nu are calitatea de suspect sau inculpat în acest dosar penal.
Proiect bombă- Mii de români vor primi bani din partea statului
Detalii neștiute- Cine este, cu adevarat, consulul lui Dacian Cioloș
Vești importante pentru toate mamele din Romania – Cum puteti primi mai mulți bani
Dan Barna reacționează: 'Se încearcă rostogolirea temei ca s-o avem pe Dăncilă în turul II'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

05 febPolitica
Ilie Bolojan va pleca din funcție săptămâna viitoare. Primele declarații ale ministrului interimar al Educației

16:55Actual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

10:48Actual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

09:03Externe
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

08:19Actual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

09:45Actual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

05 febActual
De ce, în Apuseni, ceasul digital rămâne orientativ, iar ora de vară nu contează în viața de zi cu zi. Singura localitate din România unde timpul se raportează la soare

05 febSocial
Dezamăgire pentru pensionarii care așteptau acest sprijin. Cardurile sociale tot nu au fost alimentate prin programul „Sprijin pentru România”

14:01Actual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

05 febActual
Ministerul Finanțelor lansează un pachet amplu de măsuri fiscale și investiționale pentru relansarea economiei României
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
Primăria Capitalei bagă în reparații 76 de artere. 585 de probleme au fost identificate de muncitori

circa 2 ore în urmăActual
Ministrul Energiei a anunțat ce se va întâmpla cu prețul la gaze. Schimbarea ar urma să vină abia din 31 martie 2027

17:18Actual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor

16:55Actual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

16:21Actual



