Solistul trupei Holograf susține că nu a fost „niciodată împotriva unor măsuri clare și ferme”, ci el doar a criticat „acel tip de măsuri haotice, care nu au făcut nimănui bine”.
Drept urmare, artistul susține că a ajuns să nu mai fie chemat în emisiunile televiziunilor centrale sau ale radiourilor.
„Nu credeam că, la 31 de ani de la schimbarea acelui regim politic, în care nu puteam vorbi liber, opiniile publice mai pot fi cenzurate. Uneori, mi se pare mai rău decât înainte de 1990. Nu am fost niciodată împotriva unor măsuri clare şi ferme, dar am criticat acel tip de măsuri haotice, care nu au făcut nimănui bine. Am avut nevoie de decizii luate pe baze solide, iar asta nu s-a întâmplat întotdeauna.
Acum constatat că televiziuni centrale, precum PRO TV, sau radiouri, precum Europa FM, care s-a lansat cu un concert marca Holograf, evită să mă mai cheme în studiourile lor fiindcă am avut curajul de a-mi exprima liber opiniile. Cei care s-au supărat pe mine o fac, după mine, fie din trufie, fie din lipsa de putere de a dialoga”, a declarat Dan Bittman, pentru Playtech.ro.
Vezi și
PNL face implozie! Atac la Guvern din interior: ‘Este evident că încercați să ne distrugeți!’
Vești bune pentru mii de angajați! Guvernul mărește suma de bani pentru acest ajutor
Vasile Dîncu (PSD), pentru Bugetul.ro, despre posibilul referendum privind demiterea lui Clotilde Armand: ‘Există și alte probleme în București care ar putea să genereze un asemenea lucru’













