Premierul Viorica Dăncilă a cerut o analiză privind situaţia detaşărilor din mediul privat la stat, spunând că a descoperit un angajat cu salariu de 27.000 de lei, mai mare decât al premierului.
„Am cerut detaşările din mediul privat către ministere. Dacă este vorba despre o detaşasare a unui om cu expertiză cu un salariu corespunzător funcţiei în care sunt detaşat, nu e o problemă.
Dar de când am preluat, am văzut foarte mulţi detaşaţi, angajaţi de câteva zile, iar salariul era mai mare decât al premierului, pentru că este obligativitatea să îl transferi cu salariul pe care îl are la firma de unde a fost transferat. E o aberaţie. Nu ne putem juca cu fondurile publice”, a declarat Viorica Dăncilă, pentru DCNews.
Ea a dat şi un exemplu de la Secretariatul General al Guvernului şi a susţinut că miniştrii vor trebui să explice aceste detaşări. „Am eliminat foarte mulţi din sistemul public si acum am cerut din nou acest lucru. Vreau să văd ce angajări s-au făcut de la 1 ianuarie şi miniştrii să spună de ce au facut acele angajări.
În SGG aveam o detaşare a unei persoane, nu spun ca nu este bine pregatită, nu sunt în măsura să îi fac evaluarea, dar cu 27.000 de lei”, a mai spus Dăncilă, citează adevarul.ro
Vezi și
Cutremur la ANAF! Guvernul a dat undă verde: Se desființează
Vești mari! Se majorează pensiile
EXCLUSIV Informațiile care răstoarnă știrea momentului! Dezvăluire despre ce se întâmplă cu Liviu Dragnea, în spatele gratiilor
Dăncilă cere o analiză! 'Am văzut foarte mulţi detaşaţi, angajaţi de câteva zile, iar salariul era mai mare decât al premierului'
Autor: Dumitrașcu Nicoleta
Publicat: 11-07-2019 21:18
Trending

09:44Actual
Fiica lui Theodor Stolojan trăiește pe picior mare. A locuit în America, dar acum a revenit în România pentru a conduce o afacere mare

18:43Politica
Grindeanu aruncă România în aer cu o dezvăluire cutremurătoare. Cum ar fi dispărut 400 de milioane de euro dintr-o semnătură pe un șervețel

15:51Actual
Nevestele lui Florentin Pandele. Primarul din Voluntari a avut mare succes în rândul femeilor până să se devină soțul Gabrielei Firea

17:46Politica
George Simion anunță că AUR intră la Guvernare și deja și-a ales ministerul pe care vrea să îl conducă

25 febSocial
Ilie Bolojan, urmărit penal? Scenariul horror pentru premier la care visează sindicaliștii din România

08:30Actual
Cutremur în România în dimineața zilei de joi. A depășit magnitudinea de 3 grade pe scara Richter

08:53Actual
Podul de lux din fieful lui Ciprian Ciucu. Valoarea investiției se ridică la câteva sute de mii de euro

16:55Politica
Șefa TVR a fost nevasta șefului SIE care a recunoscut că serviciul încălca legea prin deținerea de echipamente de înregistrare

12:45Actual
Job-ul care a îmbogățit-o pe Anca Alexandrescu. Jurnalista a ocupat un post călduț într-o mare companie care a aparținut statului român

17:34Actual



