Daniel Ghiță lovește sub centură! „Oare câți neuroni o avea nevasta șefului PRU?”

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 19-10-2016 09:22

Actualizat: 19-10-2016 10:09

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Luptătorul de K1, Daniel Ghiță, a postat o replică acidă pe Facebook, după ce președintele Partidului România Unită, Bogdan Diaconu, a spus niște lucruri nu tocmai plăcute la adresa sa.


Site-ul stiripesurse.ro a făcut publice o serie de stenograme incendiare al căror actor principal este Diaconu. În cadrul unei discuții, liderul PRU vorbește și despre Ghiță și ieșirea acestuia din partidul condus de Bogdan Diaconu. Președintele României Unite îl caracterizează pe Daniel Ghiță ca fiind „tipul cu un neuron”.


Vezi și ATAC fără precedent la adresa lui Daniel Ghiță: „Are doar un neuron!”


În replică, luptătorul îl acuză pe Diaconu că a trădat naționalismul românesc și că face o mare greșeală să creadă că poți ajunge campion mondial cu un neuron câtă vreme și soția lui Diaconu este campioana la gimnastică. În final, Daniel Ghiță, care a demisionat în vară din PRU invocând încălcarea principiilor naționaliste de către acest partid, își îndeamnă cititorii să nu voteze PRU.


Iată replica dură a lui Daniel Ghiță la stenogramele PRU: „Am văzut că Bogdan Diaconu, după ce a trădat naționalismul românesc, își permite să mă judece în discuții private folosindu-și în acest sens mintea lui îngustă. Eu sunt în stare să am o activitate politică mai bună decât jenantul președinte al PRU, el este în stare să desfășoare activitatea mea sportivă și civică? Are idee Diaconu câte campanii civice am desfășurat și care a fost efectul lor? Iar dacă Diaconu consideră că un campion mondial reușește această performanță cu un neuron, ce părere are domnul Diaconu despre propria sa familie ( soția lui, gimnasta Maria Olaru, câți neuroni o avea)???Nu votați PRU”.


Vezi și 
Ordinul primit de Gabriel Oprea în privința lui Gigi Becali

             Traian Băsescu o face Knock OUT pe Kovesi

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri