Liniile preorăşeneşti care asigură transportul călătorilor vor fi reorganizate, începând de la 1 ianuarie.
ADTPBI are ca scop reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea serviciului public de transport local pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre, conform Regulamentului (CE) nr. 1370/ 2007 al Parlamentului European şi al Consiliului, privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători.
În Regiunea Bucureşti-Ilfov, în afara Capitalei, există 40 de unităţi teritorial-administrative, opt oraşe (Bragadiru, Buftea, Chitila, Măgurele, Otopeni, Pantelimon, Popeşti-Leordeni şi Voluntari) şi 32 de comune (1 Decembrie, Afumaţi, Baloteşti, Berceni, Brăneşti, Cernica, Chiajna, Ciolpani, Ciorogârla, Clinceni, Copăceni, Corbeanca, Cornetu, Dărăşti-Ilfov, Dascălu, Dobroeşti, Domneşti, Dragomireşti-Vale, Găneasa, Glina, Grădiştea, Gruiu, Jilava, Moara Vlăsiei, Mogoşoaia, Nuci, Periş, Petrăchioaia, Snagov, Ştefăneşti de Jos, Tunari, Vidra).
În 17 septembrie, ADTPBI a semnat cu operatorul bucureştean de transport STB SA (fostă RATB) contractul de delegare a serviciului public de transport local de călători. Începând din ianuarie 2019, urmează a fi semnate contracte de delegare a serviciilor de transport şi cu operatorii interni ai primăriilor Voluntari, Chitila şi Buftea.
"Pe de altă parte, ADTPBI a început procedura competitivă de atribuire a traseelor către operatorii regionali privaţi, prin semnarea de contracte de delegare pentru unele trasee regionale. Până la finalizarea procedurii, operatorii privaţi din regiune ale căror licenţe de traseu expirau la 31 decembrie 2018 pot solicita Autorităţii Rutiere Române (ARR) prelungirea acestora, urmând procedura publicată deja pe site-ul ARR", se arată într-un comunicat al ADTPBI.
Astfel, din 1 ianuarie 2019, liniile preorăşeneşti vor căpăta indicative noi, de linii regionale, adică va fi adăugată litera "R" înaintea numărului de linie şi vor fi atribuite numere noi. STB SA va opera 27 de rute regionale, cu şase linii în plus faţă de cele 21 actuale, iar parcul auto va creşte, de la 49 de autobuze în prezent, la 112.
De la 1 ianuarie, liniile regionale vor avea următoarele indicative şi trasee: R413 Bucur Obor - Afumaţi - Şindriliţa, R419 CFR Progresul -Bumbăcăria Jilava, R421 Ghencea - Cornetu, R422 Ghencea - Domneşti - Dârvari, R423 Ghencea - Ţegheş, R424 Ghencea - Clinceni, R425 Ghencea - Ordoreanu, R426 Ghencea - Pruni, R428 Depoul Alexandria - Măgurele - Alunişu - Jilava, R432 Păcii (Valea Cascadelor) - Zurbaua, R434 Lujerului - Chiajna, R436 Cartier Damaroaia - oraş Buftea, R439 Piaţa Sudului - Popeşti-Leordeni (Danubiana), R440 Piaţa Sudului - Romprim - Leordeni, R441 Piaţa Presei Libere - Ostratu (Corbeanca), R442 Piaţa Presei Libere - Otopeni, R443 Piaţa Presei Libere - Periş, R446 Piaţa Presei Libere - Siliştea Snagovului - Gruiu, R452 Republica - Islaz, R454 Republica - Pantelimon (Fermă), R455 Republica - Dobroieşti, R458 Republica - Brăneşti (str. Crăiţei), R464 Dep. Alexandria - Vârteju (Bulgarului), R465 C.F.R. Progresul - 1 Decembrie, R474 Cartier Dămăroaia - Mogoşoaia, R475 Piaţa Sudului - Berceni, R476 Piaţa Clăbucet - Pasaj CFR Chitila.
Totodată, în Bucureşti, STB SA va introduce linii noi şi va modifica trasee, după cum urmează: 97 Străuleşti - Piaţa Sf. Voievozi Bucureştii Noi, Cal. Griviţei, Str. Gh. Polizu şi Str. Occidentului, 196 Gara Basarab - Piaţa ChirigiuGara Basarab, bd. Dinicu Golescu, str. Witting, Cal. Plevnei, str. Ştirbei Vodă, bd. Eroilor, str.Bagdasar, şos. Panduri, bd. Tudor Vladimirescu, Piaţa Chirigiu, cu întoarcere pe str. Odoarei, str. Năsăud, şos. Progresului, cal. Rahovei, bd. Tudor Vladimirescu, şos. Panduri, str. Prof. Dr. Rainer, bd. Eroilor, str. Ştirbei Vodă, cal. Plevnei, str. Mircea Vulcănescu, str. Baldovin Pȃrcălabul, str. Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, bd. Dinicu Golescu, Gara Basarab, 205 Străuleşti - Gara de Nord Sos. Gh.Ionescu Siseşti, Bd. Ion Ionescu de la Brad, Şos. Bucureşti – Ploieşti, Şos. Kiseleff, Str. Alex. Constantinescu, Bd. Ion Mihalache, Str. Buzeşti, Str. Polizu, Gara De Nord, 304 PIiaţa Presei - Străuleşti Bd. Expoziţiei, Şos. Bucureşti – Ploieşti Şos. Odăi, Şos. Bucureşti-Târgovişte, Străuleşti, 361 Piaţa Unirii - Complex Comercial Băneasa Piaţa Unirii, bd. I.C. Brătianu, bd. Nicolae Bălcescu, bd. Gheorghe Magheru, bd. Lascăr Catargiu, bd. Aviatorilor (şos. Kiseleff), bd. Constantin Prezan, şos. Kiseleff, şos. Bucureşti- Ploieşti, DN 1, Complex Comercial Băneasa, 782 Complex Comercial Băneasa - Aeroportul Henri Coandă Complex Comercial Băneasa, Şos. Bucureşti - Ploieşti, DN1, Aeroport Henri Coandă.
Liniile 696 şi 697 de desfiinţează.
Vezi și
Atenție, pensionari! Pensiile anticipate sunt mai mari
Lovitură pentru șoferii români! Ce se va întâmpla de la 1 ianuarie 2019
E oficial! Aceste pensii vor fi mărite de la 1 ianuarie 2019
De mâine se aplică! Ce se întâmplă cu liniile preorășenești
Trending

12:00Social
Zilele de concediu pe care le-ai pierdut fără să știi că ai dreptul să le iei. Puțini angajatori te informează, chiar dacă apar în lege

17:30Actual
S-au inventat roțile care nu fac niciodată pană. Noua idee vine din Ucraina, sunt fabricate anvelopele cu imprimante 3D

07:30Politica
Un nou război stă să înceapă în lume. Zona unde au apărut conflicte între state

23:30Actual
Monedele de 2 euro care pot valora mai mult decât ai putea crede. Mulți au aceste comori rătăcite prin dulapuri

07:00Politica
Parchetul Laurei Codruța Kovesi deconspiră o fraudă de 9,5 milioane de lei. Făptașii au acționat între 2017 și 2022, dar abia acum au fost prinși

14:30Politica
MApN reacționează după ce a aflat că militarii își vând mâncarea. Hrana este procurată din bani publici

12:30Social
S-a zis cu concediul tău. Angajatorul te poate chema la muncă, indiferent de unde ești plecat, în aceste situații

20:30Actual
ING Bank, semnal de alarmă cu privire la o nouă escrocherie. Clienții își pot pierde toate economiile dacă fac această greșeală

15:00Social
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

14:00Social
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul
Articole Similare

15:30Social
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

15:00Social
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

14:00Social
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

12:30Social
S-a zis cu concediul tău. Angajatorul te poate chema la muncă, indiferent de unde ești plecat, în aceste situații

12:00Social



