Ilinca nu este străină de concursuri și de show-uri TV, ea ajungând în semifinalele de la „Vocea României” în anul 2015.
La vremerea respectivă, aceasta a dezvăluit că provine dintr-o famile de muzicieni, iar muzica a făcut mereu parte din viața sa. „E o poveste amuzantă. Înainte să merg la școală eram afonă total. Toți din familia mea cântă. Tata e profesor de canto. Eu nu avem deloc ureche muzicală, nu aveam voce. Cu toate acestea ai mei au decis să mă dea la școala de muzică, că poate, poate voi reuși să cânt. Pentru a intra la școală, pe clasa I trebuia să dăm un test, dar bineînețeles că nu l-am trecut, fiind afonă. Am intrat cu pile, nașa mea lucrând la școală. Am început să fac pian și așa încet a început să mi se dezvolte urechea muzicală”, a povestit atunci Ilinca.
Cu toate eforturile depuse, în clasa a treia, aceasta a rămas repetentă. „Doar la școala de muzică! Făceam în paralel școala de muzică. La cea normală aveam numai F.B.”, a declarat Ilinca Băcilă pentru Transilvania Reporter.
Vezi și Protestatarii vin cu măsuri radicale! Reacție la noul proiect de Lege privind grațierea
Detalii interesante! Ce nu se știe despre Alina Petrescu, noul purtător de cuvânt al Guvernului


















