Decizia a Curții de Apel București: Istoricul român Victor Neumann a turnat la Securitatea comunistă

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 06-11-2022 08:15

Actualizat: 06-11-2022 00:02

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Fostul director al Muzeului de Artă din Timișoara, istoricul Victor Neumann, a fost declarat colaborator al fost Securități comuniste.


Decizia aparține Curții de Apel București, însă nu este definitivă, Neumann având drept de recurs.


Neumann a dat note informative Securităţii timp de 12 ani, sub cinci nume conspirative, cel mai vehiculat fiind cel de „Hodoş”, informează
debanat.ro.


La sfârșitul anului trecut, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a depus la Curtea de Apel București o acțiune în care cerea constatarea calității de colaborator al lui Victor Neumann cu fosta Poliție Politică. În acțiunea de la instanță, CNSAS menționează că Neumann a fost racolat în 1977. În cei 12 ani de colaborare cu fosta Poliție Politică, Neumann ar fi avut cinci nume conspirative – Hodoș Polixenianul, Hodoș Polixenie, Hodoș/Hodos, Robert și Nedelcu.


Interesant este aspectul că recrutarea ar fi fost „benevolă” și ar fi avut loc la „Serviciul de cadre al Centrului Județean de Cultură și Editura Socialistă, într-un birou care a oferit condiții optime și conspirative pentru purtarea discuțiilor cu candidatul”.

Curtea de Apel Bucureşti a dat dreptate CNSAS, astfel că Victor Neumann rămâne „Hodoş” până la o decizie definitivă.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri