Fostul președinte PSD, a fost trimis acasă de medicii de la Spitalul Elias, care susțin că nu se mai putea face nimic pentru acesta.
Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a remediat îmbucurător de mult, spun medicii Spitalului Elias, astfel încât aceștia au hotărât să-l trimită acasă întrucât nu mai puteau face nimic pentru el.
„Domnul Presedinte Ion Iliescu a fost externat astazi din Spitalul Universitar de Urgenta Elias, intr-o stare de sanatate mult ameliorata fata de momentul prezentarii”, transmite Spitalul Universitar de Urgență Elias, într-un comunicat de presă.
Medicii precizează că Iliescu va continua tratamentul la domiciliu. Acesta a fost internat în Spitalul Universitar de Urgență Elias aproape o săptămână, el prezentându-se vinerea trecută, pe 31 mai, cu febră, scrie Capital
Fostul președinte al României a fost operat, la începutul lunii aprilie, de ericardită lichidiană – tamponadă cardiacă, la spitatul C.C. Iliescu din Capitală.
Ion Iliescu are 89 de ani şi a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operaţii fiind făcută la Paris în 2007.
Citește și:
Probleme mari pentru pensionari! Cum îi poate afecta noua Lege a pensiilor
EXCLUSIV Dezastru pentru Florin Călinescu! Afacerea i s-a prăbușit
EXCLUSIV Decizie radicală a lui Rareș Bogdan: Renunță! ‘Tot ce e vechi lăsăm istoriei’
Decizia medicilor în cazul lui Ion Iliescu! Ce au decis aceștia
Trending

20 marSport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

19 marActual