În anul 2022, Tribunalul București a constata că sunt nereguli la rechizitoriul făcut de DNA. La vremea aceea, a cerut să nu fie luate în calcul probele strânse chiar de FBI. Ulterior, tot Curtea de Apel București a decis anularea probelor americanilor, dar și a unora dintre cele găsite de Direcția Națională Anticorupție.
„Dispune excluderea mijloacelor de probă efectuate de procuror faţă de contestatorii inculpaţi din prezenta cauză, în perioada 19.03.2018-12.01.2021. Constată nulitatea ordonanţelor de continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii Dimitrescu Gheorghe, Belcea Dan Valentin, Liviu-Nicolae Dragnea, Burci Cristian-Ionel şi Burci Carlo-Robert, din data de 12.01.2021. Constată nulitatea ordonanţelor de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Dimitrescu Gheorghe, Belcea Dan Valentin, Liviu-Nicolae Dragnea, Burci Cristian-Ionel şi Burci Carlo-Robert, din data de 01.03.2021. Menţine dispoziţia de restituire a cauzei la DNA. Definitivă”, extras din decizia luată de Curtea de Apel București.
CITEȘTE ȘI: Cătălin Cîrstoiu, candidat doar „de formă” la PGMB? Medicul și-ar putea lua „adio” de la visul de politician
Legătura dintre Liviu Dragnea și Donald Trump
DNA a transmis că în perioada ianuarie - mai 2017, Liviu Dragnea ar fi primit bani, pentru el, dar și pentru PDS, pentru a asigura accesul la ceremonia în care Donald Trump a fost făcut președinte. În baza unui pachet de beneficii de 250.000 de dolari, ar fi ajutat un politician și un afacerist, vicepreşedinte al Comitetului Prezidenţial de Inaugurare. Tot el s-ar fi ocupat de servicii de lobby și consultanță politică, în baza unei sume de 30.000 de dolari, pentru PSD.
Bineînțeles, s-a încercat „spălarea” urmei banilor, sumele plătite au fost plătite de o societate din insulele Virgine Britanice și s-au dus în Cipru, nu în România. Cu toate acestea, autoritățile au reușit rapid să își dea seama care a fost traseul sumelor.
„Banii respectivi ar fi fost plătiţi, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice şi conturi bancare în Cipru (controlată de omul de afaceri român cu ajutorul celorlalţi doi oameni de afaceri)”, arăta DNA.
Rămâne de văzut dacă Liviu Dragnea va trece printr-un nou proces sau va fi lăsat să gătească liniștit.
CITEȘTE ȘI: UE dă legea care-i vizează direct pe români. Parlamentul European urmărește interzicerea amestecului cu produse false
















