Decizie radicală după ce Liviu Dragnea s-a internat în spital! S-a amânat tot

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 17-03-2019 20:30

Actualizat: 17-03-2019 20:17

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

PSD a luat o decizie radicală, după ce președintele partidului, Liviu Dragnea, a ajuns în spital.


Conform lui Codrin Ștefănescu, secretar general al formațiunii, turneul național se oprește, iar lista candidaților la europarlamentare nu va fi făcută publică săptămâna acesta, așa cum era planificat.


”Acum am plecat de la spital. Am fost să îl vizitez. Părerile doctorilor sunt împărțite, Doi specialiști spun că nu e nevoie de intervenție chirurgicală, alți doi spun că e nevoie de două operații. În seara asta și mâine dimineață se mai fac analize și se va stabili. După ce a făcut RMN, doctorii l-au internat pe loc. Doctorii vor stabili ce vor face. După el, ar fi plecat din spital chiar din această seară. E o dublă hernie de disc și ar și o problemă în zona cervicală. Va trebui să stea la pat în zilele următoare, vom opri turneul național. Nu vom mai merge la Sibiu, Cluj și Brașov. O să amânăm și anunțarea candidaților la europarlamentare, amânăm tot săptămâna asta. Mâine trebuia să avem un BPN.


Amânăm tot, și CEX-ul care putea să aibă loc marți sau joi. Săptămâna aceasta facem centralizarea semnăturilor strânse, cred că o să depunem 1.300.000.


El a zis că cu două creme și un spray se face bine. Lucrurile s-au acutizat, are dureri de vreo lună de zile.”, a spus Codrin Ștefănescu la Antena 3.

Citește și:

EXCLUSIV Îl ustură la buzunar! Cât îl costă pe Liviu Dragnea spitalizarea și analizele


S-a aflat! Unde se tratează Liviu Dragnea – Protestatarii #Rezist i-au luat urma


Dispare un cunoscut lanț de magazine de pe piață! Mutare în forță a unui gigant
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri