Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele 4 luni cu un deficit de 11,4 miliarde lei (2,4 miliarde euro), 1,1% din Produsul Intern Brut (PIB), cu 88,4% mai mare faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care cheltuielile de personal au crescut cu 26%, arată datele publicate luni pe site-ul Ministerului Finanţelor, conform News.ro.
În primele patru luni din 2018, deficitul bugetar a fost de 6,05 miliarde lei, respectiv 0,65% din PIB.
În primele patru luni din 2019, veniturile bugetului general consolidat au fost de 99,5 miliarde lei, reprezentând 9,7% din PIB, comparativ cu 9,5% din PIB în aceeaşi perioadă a anului 2018.
”Procentual, veniturile au fost cu 11% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Se înregistrează creşteri, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, în cazul încasărilor din contribuţii de asigurări (+19,6%), TVA (+12,0%), nefiscale (+9,6%), accize (+2,9%)”, se arată în comunicat.
Încasările din contribuţiile de asigurări au fost influenţate de creşterea efectivului de salariaţi din economie, a câştigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar şi de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile din TVA au crescut cu 12% faţă de realizările aceleiaşi perioadă a anului 2018, ajungând la o valoare de 19,6 miliarde lei.
De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 8,2%. S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit cu 11% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018. Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 5,1 miliarde lei.
Totodată, cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 110,9 miliarde lei, cu 15,9% mai mari faţă aceeaşi perioadă a anului precedent.
”Cheltuielile de personal sunt cu 26% mai mari faţă de cele realizate în primele patru luni ale anului 2018, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 14,9% faţă de primele patru luni ale anului precedent”, se arată în comunicat.
Creşteri semnificative se înregistrează atât la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, dar şi la bugetul de stat. Se înregistrează de asemenea creşterea cheltuielilor cu dobânzile cu 14,9%.
Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 15%, fiind influenţate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, de creşterea nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei.
Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 6,8 miliarde lei.
Vezi și: Ies la iveală noi detalii despre interlopul care a ucis un polițist duminică! Ce s-a găsit
Vești proaste! Cu cât ar putea scădea salariile unei categorii de angajați
Deficitul bugetului general consolidat a crescut! Ce gaură a făcut Guvernul în numai o lună
Trending

11 febActual
Apartamentele pe care nimeni nu vrea să le cumpere ar fi cele mai bune în caz de cutremur. Imobilele sunt evitate de români, chiar dacă au prețuri mici

11 febActual
CNA îngenunchează Realitatea Plus. Emisia postului TV deținut de Maricel Păcuraru se suspendă pentru trei ore

11 febPolitica
Partid nou pentru Călin Georgescu. Anunțul făcut din America despre viitoarea formațiune politică pe care o va conduce fostul candidat la președinție

11 febActual
USR-ista care dă de pământ cu CCR. „Balamuc” în sistemul de justiție din România

11 febPolitica
Lia Olguța Vasilescu, „soră” cu Gabriela Firea. Ambele primărițe, au fost și colege de breaslă înainte de intrarea în PSD

11 febPolitica
Meseria lui Călin Georgescu, înainte de a intra în viața politică. A avut o carieră diplomatică și în vremea lui Nicolae Ceaușescu

11 febEntertainment
Anca Alexandrescu, îmbrățișată de CNA în fața unui post concurent. Prezentatoarea TV fusese atacată într-o emisiune, fără drept de replică

11 febActual
Vilele rușilor de pe Lacul Snagov despre care nu vorbește nimeni. Casele de lux au rămas la compatrioții lui Vladimir Putin

11 febPolitica
Nicușor Dan l-a exasperat pe Valeriu Nicolae. Cea mai mare întrebare pentru șeful statului: „Nicule, frățioare, ești sigur că vrei să fii președinte?”

11 febPolitica
De ce sunt huliți Ilie Bolojan și Nicușor Dan? Un fotograf a găsit răspunsul și l-a atacat pe Sorin Grindeanu
Articole Similare

11 febEconomie
Directorul general al Altex subliniază criza în care se află România: „Am intrat, dar nu avem cifre care să ne spună că suntem acolo”

08 febEconomie
Atenționarea lui Mugur Isărescu dă fiori. România se află într-o situație delicată din punct de vedere economic

07 febEconomie
BNR avertizează asupra riscurilor economice din 2026. Ce spun băncile despre taxe, credite și piața muncii
07 febEconomie
Greșeală de 44 de miliarde de dolari: O bursă crypto a trimis din greșeală o avere utilizatorilor săi

06 febEconomie



