Demers fără precedent împotriva Dianei Șoșoacă! Poliția a fost chemată să intervină în Parlamentul României, după un apel la 112.
Nicoleta Pauliuc, senator PNL și președinte al Comisiei de Apărare, a apelat, luni, Serviciul 112, după ce Diana Șoșoacă, senator independent, a refuzat să poarte masca de protecție în Senat.
„Înțeleg că sunt colegi deasupra legii. Parlamentul adoptă legi care sunt respectate de cetățeni, asta este democrația. Cum putem să le cerem cetățenilor să respecte legea, când colegii nu o fac? Medicii poartă mască 12 ore pe zi și nu au făcut apel la drepturi constituționale. Stimată colegă, dacă nu vă conformați legii pe care noi o aprobăm, dați-mi voie să apelez la instituțiile statului pentru că instigați la nerespectarea legii”, a afirmat Nicoleta Pauliuc, după care a sunat la 112 chiar de la pupitrul Senatului, conform G4media.ro.
Vezi și
EXCLUSIV După solicitarea lui Rareș Bogdan, Dumitru Coarnă reacționează! Propune majorarea pensiilor polițiștilor și militarilor și aplicarea Legii salarizării
SURSE Rareș Bogdan, solicitare împotriva pensionarilor speciali, dar și a celor din Poliție și Armată! Să crească vârsta de pensionare și să nu le fie majorate pensiile de la 1 ianuarie 2022
SURSE Cine va fi noul șef plin al ANPC, după ce Florin Cîțu l-a ‘executat’ pe omul care a luat cu asalt marile lanțuri de magazine
Demers fără precedent împotriva Dianei Șoșoacă! S-a cerut intervenția Poliției
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 22-11-2021 15:54
Trending

13:00Economie
Produsele Lidl care dispar de la raft. Compania a fost dată în judecată, instanța nu le mai permite comercializarea

17:30Social
Șoferii care nu vor avea voie să mai staționeze în București, între orele 7.00-9.00 și 17.00-19.00. Ce spune proiectul de lege

16:30Politica
Siegfried Mureșan și planul lui pentru creșterea pensiilor. De unde vrea să facă rost de bani propunerea de premier

10:30Social
„10-20 de ani, vom putea întineri corpurile cu totul”. Moartea ar urma să ajungă doar o opțiune pentru copiii noștri, nu o certitudine

23:00Entertainment
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva copiilor săi vitregi. Scandal în familia regretatului Silviu Prigoană, s-a ajuns în instanță

08:30Economie
Proteste împotriva unui proiect minier de 400 de milioane de euro în Mărginimea Sibiului. Localnicii spun „Plecați acasă!”

11:00Politica
S-a supărat Nicușor Dan că a fost fotografiat sărutându-se cu șatena lui. „O să avem o discuție”. Gafă uriașă la Administrația Prezidențială

09:30Economie
Deficitul bugetar a coborât la 2,34% din PIB după primele șapte luni. Alexandru Nazare: „Problema deficitului nu este rezolvată”

08:00Economie
Jaf la Hidro Prahova. Curtea de Conturi a descoperit contracte umflate și motorină decontată ilegal

12:30Economie
Găselnița Kaufland care va atrage tineretul în magazinele sale. Produsele virale își vor face singure publicitatea, vor dispărea imediat de la raft
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



