După discuțiile privind pensionarea la 65 de ani pentru toți angajații din sistemul public, inclusiv pentru cei din Poliția Română și magistratură, sunt înaintate sute de demisii în fiecare județ.
Cel puțin, asta susține Ioana Constantin, fost candidat la Primăria Sectorului 1 și fost vicepreședinte al Partidului Mișcarea Populară.
„Pensionări anticipate pe bandă în poliție și magistratură. De teama că nu se vor mai putea pensiona anticipat, adică la 46-48-50 de ani și pierd beneficiile, polițiști și magistrați avansează sute de demisii în fiecare județ.
Inadmisibil că sunt azi în instituțiile țării oameni pensionați la 46 sau 48 de ani, care apoi revin pe funcții în instituțiile de unde s-au pensionat, încasează și pensie și salariu. Și revoltător că azi instituțiile statului se golesc de oameni care abia au atins vârsta cea mai bună pentru a profesa.
Și guvernanții tac și ridică din umeri”, spune Ioana Constantin.
Sute de demisii din Poliția Română și magistratură! 'De teama că nu se vor mai putea pensiona anticipat, adică la 46-48-50 de ani și pierd beneficiile'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 03-11-2022 13:42
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



