Valentin Făgărășian le atrage atenția viitorilor miniștri că vor trebui să găsească soluții rapid, încă din primele zile de mandat, pentru noua lege a pensiilor, a salariilor, dar și pentru soarta românilor din Diaspora.
„Noii miniştrii nu vor avea o sarcină deloc uşoară! O nouă lege a salarizării aşteptată de peste 1,2 milioane de angajaţi, o nouă lege a pensiilor aşteptată de aproape 5 milioane de seniori, reforme structurale asumate prin PNRR şi aşteptate de români în domeniul ocupării, al şomajului în rândul tinerilor, asistenţa socială a copiilor vulnerabili şi a persoanelor vârstnice, debirocratizarea şi eficientizarea instituţiilor subordonate sunt numai câteva dintre provocările cu care se vor confrunta.
Vor trebui să aibă soluţii şi răspunsuri rapide încă din primele zile de mandat, pentru că românii au aşteptări foarte mari şi răbdare tot mai puţină”, a afirmat el, conform News.ro.
Totodată, Valentin Făgărăşian „le atrage atenţia viitorilor miniştri că peste 4,5 milioane de cetăţeni români aflaţi peste hotare au nevoie de sprijinul Guvernului României”.
Anunțul făcut de Marcel Ciolacu privind cele două numiri la Muncă și Familie
„Am votat în cadrul Consiliului Politic Național nominalizarea a doi colegi pentru Ministerul Muncii și pentru Ministerul Familiei, în persoana doamnei Bucura-Oprescu pentru Ministerul Muncii și doamna Natalia Intotero pentru Ministerul Tineretului și Familiei.
Doamna Bucura-Oprescu este președintele Comisiei de Administrație din Parlamentul României, cu o experiență clară în această zonă.
Doamna Natalia Intotero a mai fost ministru o perioadă de timp, a fost și secretar de stat la Ministerul de Externe. În acest moment, este și președintele Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților”, a precizat Marcel Ciolacu.


















