Deși sunt interzise în porturile din România, navele militare ruse au intrat în zona economică exclusivă a României.
Mai precis, două nave din armata lui Vladimir Putin patrulează de câteva zile în zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, în apropiere de platformele de exploatare a gazelor naturale Uranul și Ana. Potrivit unor surse militare ale Știripesurse.ro, prezența navelor a stârnit îngrijorarea companiei care deține platformele. În schimb, MApN transmite că situația nu este una nouă, de la începutul războiului din Ucraina fiind semnalată prezența contantă a navelor rusești în zonă, astfel că nu este vorba despre un pericol iminent.
Vineri, 10 iunie, a fost semnalată prezența a două nave rusești în imediata apropiere a platformelor Vega din Marea Neagră. Potrivit unor surse, compania a anunțat imediat MApN, pentru a se verifica motivul prezenței rușilor în zonă. Chiar dacă navele sunt în zona economică exclusivă a României, navigația nu poate fi restricționată, scrie sura citată.
Platformele maritime sunt la aproximativ 120 de km de țărm. Navele rusești „Vasily Bykov” și „Pavel Derzhavin” s-au apropiat până la 6 mile marine nord de platforma Uranus, după care au început să patruleze în zonă, perturbând traficul maritim în zona portului Sulina.
Teoretic, mai multe nave și aeronave românești și NATO patrulează zilnic în Marea Neagră, fiind pregătite de intervenție. Practic, prezența unor nave rusești în respectiva zonă nu poate restricționată, astfel încât, la acest moment, nu este necesară nicio acțiune specială, în ciuda faptului că platformele „vizitate” sunt singurele în care se face exploatare de gaze offshore în România.
Contactați de stiripesurse.ro, reprezentanții MApN au precizat că prezența rușilor în zona economică exclusivă a României a fost semnalată de mai multe ori de la începerea războiului din Ucraina, chiar dacă navele rusești sunt interzise în porturile Românești. La acest moment, situația nu este de natură a genera îngrijorări suplimentare sau nevoia unei reacții ferme din partea României.
Deși sunt interzise în porturile românești, navele militare ale lui Vladimir Putin au intrat în zona economică exclusivă a României
Trending

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



