Joi, Lia Olguța Vasilescu a avut o întâlnire-surpriză! Chiar dacă nu mai e la cârma Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Olguța Vasilescu a avut o întrevedere cu Biroul Permanent al Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România.
Ea i-a asigurat pe sindicaliști că vor beneficia de sprijinul său și în perioada următoare, pentru consolidarea Poștei Române.
„Astăzi, am avut un dialog cu Biroul Permanent al Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, cu care am lucrat intens, in ultimii doi ani, din calitatea de Ministru al Muncii și Justiției Sociale. I-am asigurat de sprijinul meu și in perioada următoare, după ce am reușit, împreuna, sa creștem salariile factorilor postali și sa consolidam, prin diferite măsuri, o importantă companie a statului care este Poșta Romană”, a scris, pe Facebook, Lia Olguța Vasilescu.
Lia Olguța Vasilescu a părăsit Ministerul Muncii și Justiției Sociale, sperând să ocupe poziția de ministru al Transporturilor. Ulterior, ea a fost refuzată de președintele Klaus Iohannis și lăsată în afara Guvernului.
Momentan, Olguța Vasilescu este propunerea PSD pentru funcția de ministru al Dezvoltării, însă șeful statului nu a luat nicio decizie în acest sens, până la ora actuală.
Vezi și Vești bune pentru abonații acestui operator! Vor putea recepționa aceste programe gratuit
Lovitură puternică pentru acești români! Taxe și impozite mai mari începând de anul viitor-Vezi dacă ești pe listă
Deși nu mai e ministru, Olguța Vasilescu își continuă activitatea din ultimii doi ani! Întâlnire-surpriză
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

circa 1 oră în urmăActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

circa 1 oră în urmăActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



