S-a aflat fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea. Ultima sa declarație de avere arată că împreună cu soțul dețin o avere uriașă.
În documentul semnat la 3 decembrie 2019 și care a fost publicat pe site-ul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, unde Sorina Pintea a revenit în calitate de manager al instituției medicale, sunt menționate terenuri intravilane în suprafață de aproape un hectar, un apartament, dar și datorii de 150.000 de euro.
Sorina Pintea și Ovidiu Goga au cumpărat, în 2015, două terenuri intravilane în comuna Desești (Maramureș) cu suprafețe de 467 mp, respectiv 419 mp. Fostul ministru mai deține, împreună cu Vasile Pintea, un teren de 8200 mp în comuna maramureșeană Băița, și un apartament de 48 mp în Baia Mare.
Sorina Pintea are o Dacie 1300 fabricată în 1993 și un autoturism Mitsubishi Pajero din 2002, nu are bijuterii sau obiecte de artă a căror valoare să depășească 5000 de euro, nici împrumuturi către terț, scrie g4media.ro
Vezi și:
Apare o nouă lege a pensiilor! Cine sunt cei care ar putea avea noi beneficii
E scandal mare în Ministerul de Interne! Marcel Vela, în fața procurorilor!
Dreapta-împrejur! Marea plecare din sistem
Detalii despre averea Sorinei Pintea! Adevărul despre fostul ministru al Sănătății
Trending

09 febActual
Prăbușirea Elenei Băsescu EBA. Fiica cea mică a fostului președinte al României a dispărut din prim-planul vieții publice

09 febEntertainment
Unde lucrează sora lui Mircea Badea. Deși este plecată din România, Naty câștigă bani de la televiziunea unde este angajat și faimosul său frate

09 febActual
Prăjiturile de lux ale Dacianei Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta. Fosta europarlamentară are o cofetărie de fițe

09 febActual
Salariul ospătarilor de la Guvern a dispărut. Ilie Bolojan nu mai dă mese după ședințele de la Palatul Victoria

09 febActual
Ziua Z pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă va fi judecat pentru propagandă legionară

09 febActual
Cine este, de fapt, patronul Prima TV. Are legături strânse cu omul care a creat gigantul Digi România

09 febActual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au

09 febActual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

09 febActual
Scenariu negru pentru educația din România. Rectorul Universității Politehnica Timișoara lansează avertismente

09 febActual
Capitala nu va avea Sală Polivalentă nouă. Visul bucureștenilor de a vedea evenimente într-o locație ultramodernă nu se îndeplinește
Articole Similare

08 febEconomie
Atenționarea lui Mugur Isărescu dă fiori. România se află într-o situație delicată din punct de vedere economic

07 febEconomie
BNR avertizează asupra riscurilor economice din 2026. Ce spun băncile despre taxe, credite și piața muncii
07 febEconomie
Greșeală de 44 de miliarde de dolari: O bursă crypto a trimis din greșeală o avere utilizatorilor săi

06 febEconomie
Majorările de taxe din 2025 au adus încasări record la bugetul de stat

06 febEconomie



