Detalii neștiute! Cine este românul care va prelua conducerea masoneriei lumii

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 11-06-2019 23:45

Actualizat: 11-06-2019 22:36

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Un român va conduce masoneria lumii. România va prelua preşedinţia Conferinţei Mondiale a Ritului Scoţian prin Suveranul Mare Comandor Stelian Nistor.


Acesta va fi pentru cinci ani, din 2020, Preşedintele Conferinţei Mondiale.


Supremul Consiliu italian a acordat titlul şi medalia de Membru de Onoare, cea mai înaltă distincţie ce se poate acorda unui străin, conducătorilor Ritului din trei ţări: Statele Unite, Israel şi România.


“Succesul internaţional este categoric al României. Acasă creştem moştenirea trecutului masonic, atât de întrepătruns cu cel al devenirii naţiunii noastre, până când vom ajunge noi înşine înaintaşii cu care să se legitimeze cei ce ne vor urma. Ne aşteaptă noi răspunderi şi încercări, de data asta la nivel mondial. Ştim de unde venim şi, încrezători în destinul Ţării noastre, mergem înainte!”, a declarat Stelian Nistor, potrivit
 mediafax.


În ţara noastră, Ritul este condus de către Suveranul Mare Comandor Stelian Nistor, 33, care urmează să preia, în numele României, postul de preşedinte al Conferinţei Mondiale a Ritului Scoţian, începând din 23 mai 2020 şi până în 2025.

Ritul scoţian administrează gradele de la 4 la 33 şi Ultimul din Francmasonerie. Este prezent în România neîntrerupt din 1881. În anii regimului comunist, Ritul a funcţionat în exil.

Citește și:

SURSE De ce și-ar fi executat, de fapt, Viorica Dăncilă omul – Informații EXCLUSIVE despre demiterea lui Remus Borza

Vești uriașe pentru români! O nouă minivacanță de trei zile în iunie


Șocant! Directiva clară primită de gardienii lui Liviu Dragnea de la Rahova
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri