Capitolul educație pare că se află pe marginea prăpastiei în urma testelor PISA, astfel că Raluca Turcan le cere partidelor să susțină proiectul dedicat educării României.
Potrivit Adevărul.ro, România este într-un declin tot mai accentuat la capitolul educaţie, conform rezultatelor testelor PISA 2018.
Prin urmare, vicepremierul Raluca Turcan le cere partidelor să susţină proiectul „România Educată“, demarat de preşedintele Klaus Iohannis. „Am avut 10 miniştri ai educaţiei în 5 ani, 64 de ordonanţe generate de urgenţe, fără a evalua efectele şi fără a gândi ce se întâmpla în timp“, arată Turcan.
„Rezultatele PISA arată cel mai clar nevoia de a pune în practică proiectul ROMÂNIA EDUCATĂ. Solicit tuturor partidelor care declară că educaţia este pe primul loc, în special USR, dar şi parlamentarilor altor formaţiuni politice, să susţină Proiectul Preşedintelui Klaus Iohannis – ROMÂNIA EDUCATĂ! Dacă nu vom implementa cât mai repede Proiectul ROMÂNIA EDUCATĂ, rezultatele se pot chiar înrăutăţi la următoarea evaluare! Avem obligaţia să asigurăm fiecărui copil şansa la o educaţie de calitate în România! Am ajuns în această situaţie fix pentru ca s-au făcut schimbări după ureche, heirupiste, generate doar în contextul unor rezultate dramatice la evaluări. Avem obligaţia să nu acţionăm ca PSD care se raportează la educaţie doar electoral. Am avut 10 miniştri ai educaţiei în 5 ani, 64 de ordonanţe generate de urgenţe, fără a evalua efectele şi fără a gândi ce se întâmpla în timp“, a scris Raluca Turcan pe Facebook.
Rezultatele testelor PISA confirmă că sistemul de învăţământ este la pământ. Cu 16 miniştri perindaţi în fruntea ministerului Educaţiei în ultimii 10 ani, dar şi cu figura neînduplecată în urmărirea de funcţii şi poziţii-cheie a Ecaterinei Andronescu planând asupra unui sistem politizat şi cronic subfinanţat, problemele care fac ca 44% din elevi să fie analfabeţi funcţional nu au fost adresate cu adevărat niciodată
Vezi și:
Lovitură dură! Guvernul Orban taie ajutoarele copiilor cu handicap
Când vine de la UE, ‘ordinul’ nu se discută! Guvernul Orban calcă pe urmele ‘PSDragnea/Dăncilă’
Răsturnare de situație! Guvernul Orban s-ar fi răzgândit în privința schimbării legii (surse)
Dezastru in Educație! Vicepremierul Raluca Turcan explică tot
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



