După 8 ani de litigii, pretenţiile Fotbal Club U Craiova SA, susţinute pe calea unei suite întregi de demersuri procesuale, sunt dovedite în mod irevocabil ca neîntemeiate, adaugă FRF
”Tip solutie: Nefondat
Solutia pe scurt: Respinge recursul declarat de recurentele FC U Craiova SA, în insolvenţă şi Valorificarea Creanţe SRL, în faliment, ca inadmisibil. Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Fotbal Club U Craiova SA, în faliment, ca nefondat. Obligă recurentele, în solidar, la plata către intimatul pârât Sandu Mircea a sumei de 7213,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 11.06.2019.
Document: Hotarâre 11.06.2019”, se arată în minuta ședinței de judecată.
Cei care au fost dați în judecată de Adrian Mititelu și copii săi au fost Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal, Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Octavian Goga, Cornel Șfaițer, Marian Rusen, Cristi Bobar, Paul Costaș, Vasile Avram, Marian Pălărie, Marius Stan și Ștefan Stana, cei care au făcut parte din Comitetul Executiv al FRF în ședința în care s-a decis dezafilierea Universității Craiova, ceea ce a dus la pierderea locului în Liga a II-a, dar și a fotbaliștilor.
”Federaţia Română de Fotbal îşi exprimă încă o dată adeziunea faţă de principiul legalităţii ca fundament al oricăror demersuri pe care le întreprinde în activitatea sa.
În cadrul tuturor acestor procese, apărările FRF au fost asigurate de societatea de avocatură “Țuca Zbârcea & Asociații” – prin avocat Dan Cristea, și de Adrian Stângaciu, Managerul Departamentului Juridic al FRF.”, se arată în reacția FRF față de decizia justiției. Trebuie precizat că la prima înfățișare, Adrian Mititelu câștigase, citează știripesurse.ro
Citește și:
SURSE De ce și-ar fi executat, de fapt, Viorica Dăncilă omul – Informații EXCLUSIVE despre demiterea lui Remus Borza
Vești uriașe pentru români! O nouă minivacanță de trei zile în iunie
Șocant! Directiva clară primită de gardienii lui Liviu Dragnea de la Rahova













