Mandatul lui Klaus Iohannis, pe politică externă, a fost mai slab ca al oricărui alt președinte. Pe politică internă a fost ca și inexistent, acesta ieșind public doar în anumite momente pentru a-și crea imagine. Diplomați fără voce, un MAE încărcat de toate fiicele, fii, iubitele, amantele politicienilor au făcut ca România să-și deprecieze brandul de țară mai mult ca oricând, ajungând practic oaia neagră a Europei.
Trăistariu, care a s-a clasat pe locul şapte în finala Eurovision România 2018, susţine că eşecul de la Lisabona poate fi pus şi pe seama faptului că în Selecţia Naţională nu mai există un juriu de specialitate, iar reprezentantul este ales exclusiv pe baza voturilor telespectatorilor. „Asta se întâmplă când laşi votul la întâmplare, fără mâna unor specialişti. Din păcate, publicul românesc nu este fan Eurovision. Şi atunci, el, publicul, neurmărind fenomenul, votează la plesneală ori la cea mai mică influenţă venită din exterior. (…)
Da, sunt revoltat! Pentru că, la finala românească, timp de 57 de minute trupa The Humans era cu 500 de voturi în spatele locului doi. În ultimele 3 minute au crescut cu 1000 de voturi şi au câştigat. În ultimele 3 minute, după ce au stat 57 de minute pe locul 2. Matematic, e imposibil. Nu ştiu cine a făcut măgăria, dar faptul e consumat! Concluzia e simplă: când îţi baţi joc de concurs şi de concurenţi, Universul îşi bate şi el joc de tine. Pentru că totul în viaţă se întoarce ca un bumerang“, susţine Trăistariu, potrivit Adevarul.
Vezi și EXCLUSIV! Directorul SRI, Eduard Helvig pus în mare dificultate! Ce a dezvăluit senatorul Daniel Fenechiu despre el
În ceea ce priveşte prestaţia reprezentanţilor României în cea de-a doua semifinală Eurovision 2018, cântăreţul subliniază că piesa „Goodbye“ „nu era cea mai rea din concurs“ şi o felicită pe solistă, Cristina Caramarcu, pentru vocea impecabilă, însă are şi câteva reproşuri. „Însă unde e refrenul? Piesei îi lipseşte un refren fredonabil. Azi dimineaţă (10 mai – n.r.), la casele de pariuri din Europa, ţara noastră era pe locul 37 din 42. Înseamnă că, după primele repetiţii, chiar n-au adus niciun plus ca să urce în clasament în ochii publicului. Încă ceva…De ce văd aceeaşi lene de a încropi un show fain pe scenă? Cum să te duci cu…nimic? Cum să te prezinţi acolo cu acelaşi show pe care l-ai avut şi la selecţia naţională? Ce e aşa greu să găseşti o idee? Asta se întâmplă când nu câştigi pe bune! Pierzi mai mult decât ai fi câştigat dacă ajungeai pe locul al II-lea la finala românească“, este de părere Trăistariu.
Citește și...
Noua lege face ravagii printre șoferii cu mașini la mâna a doua: Ce trebuie să facă înainte de a-și achiziționa o mașină second-hand
Dragoş Pătraru, noi dezvăluiri incendiare: Ce post i s-ar fi propus pentru a renunţa la emisiunea de la TVR
Dezvăluiri de ultimă oră: motivul real pentru care România nu a prins finala la Eurovision 2018
Trending

10:02Entertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

18:13Entertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

19:57Politica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

14:14Actual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21:40Economie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial



