Cei din USR au jucat dur, săptămâna trecută, pe scena politică. Au încercat să blocheze cu orice preţ legile justiţiei în Parlament, apoi au coborât printre protestatari şi s-au alăturat acestora. Se pare însă că politica nu face casă bună cu economia.
Ies la iveală amănunte uluitoare despre unul dintre liderii Opoziţiei, chiar şeful USR, Dan Barna. Acesta a criticat vehement PSD-ul la fiecare mişcare politică a Puterii, dar trecutul său pare să arate altceva. Jurnalul.ro dezvăluie legăturile incredibile ale acestuia cu...PSD.
Sursa citată susţine că firma de consultanţă a acestuia a derulat, din 2010 şi până acum, contracte de aproape 400.000 de euro, cu ministere și cu un consiliu local controlate de Partidul Social Democrat. Societatea, care a fost administrată de soția șefului USR, a fost plasată, la jumătatea anului trecut, de către Barna asociatului său dintr-o altă companie, contractele cu statul continuând chiar și anul acesta.
SC Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL a fost înfiintață, potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului, în data de 26 februarie 2007, având patru asociați persoane fizice, cu participație egală de 25% la capitalul social: Ana Laura Buzatu, George Horia Ion Ionescu, Dumitru Dragoș Jaliu și Ilie Dan Barna, acesta din urmă fiind actualul președinte al Uniunii Salvați România. Încă de la fondare, societatea în cauză, care avea ca obiect de activitate consultanţa juridică, contabilă și în domeniul fiscal, a fost administrată de către o anume Olguța Dana Totolici, care, potrivit declarației de avere depuse de Barna în calitate de deputat, este soția șefului USR.
Vezi și Inedit! Cum arăta mașina preferată a Regelui Mihai și ce s-a ales de ea-Costa un milion de dolari
Barna a ieşit oficial din afacere înaintea alegerilor locale din 2016 când i-a cesionat lui Dumitru Dragoș Jaliu toate cele 50% din acțiuni și a părăsit structura acționariatului. Pentru aceste părţi sociale, Barna a încasat de la partenerul său de afaceri suma de 400 de lei, conform documentelor publicate în Monitorul Oficial al României. În aceeași zi, unicul asociat rămas în compania SC Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL ia două decizii. Prima este cea de revocare din funcția de administrator al companiei a soției lui Ilie Dan Barna, Olguța Dana Totolici, Dumitru Dragoş Jaliu numindu-se pe el însuși în această funcție.
A doua decizie se referă la mutarea sediului social al companiei din București, în Mogoșoaia, acasă la Jaliu. Legăturile lui Barna cu cel care i-a cumpărat acţiunile de la firma de consultanţă nu se opresc aici. Şeful USR deţine un pachet de 4,09 la sută din acțiunile companiei SC Rusky Business SRL. Printre asociaţii acestei companii se află şi Dumitru Dragoș Jaliu. La data de 26 ianuarie 2010, firma de consultanţă a liderului USR a primit, din partea Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, un contract în valoare de 163.580,8 lei cu TVA (40.895,2 euro), pentru prestarea unor activităţi de formare profesională.
Pe 4 septembrie 2013, când Ministerul Administrației și Internelor atribuie aceleiași firme un lot, în valoare de 992.194 lei cu TVA (220.576,4 euro), pentru servicii de elaborare și tipărire a ghidului de procedură, machetare și tipărire de fluturași, în cadrul unui program denumit “Dezvoltarea Capacității Instituționale a MAI în domeniul gestionării dosarelor europene”.
Vezi și EXCLUSIV! Dezvăluire bombă: ce caută numele lui Adrian Țuțuianu în „povestea” TelDrum
La momentul atribuirii acestui contract, Ministerul de Interne era condus de fostul liberal Dan Stroe. Al doilea minister care a atribuit companiei lui Barna un contract, în valoare de 352.626,2 lei cu TVA (78.361,4 euro) este Ministerul Justiției. Parafarea a avut loc în data de 17 octombrie 2014, când la conducerea Ministerului Justiției se afla actualul senator PSD Robert Cazanciuc. Un alt contract a fost primit de societatea în cauză în data de 18 februarie 2010, de la Consiliul Județean Ialomița, condus, atunci, de “baronul” PSD Vasile Ciprian Ciupercă. Obiectul contractului era prestarea unor servicii, iar valoarea s-a ridicat la 90.528,7 lei cu TVA (22.632,2 euro).
Dezvăluiri incendiare despre şeful USR: Ce legături ar avea cu PSD - banii nu au culoare politică
Trending

15:17Actual
România dă lovitura în Europa: Microbuzele electrice din Câmpina cuceresc piața dominată de giganți

30 marActual
Cum și când se dă indexul la E.ON. Beneficiile autocitirii

07:51Actual
Plafonarea prețului la alimente, prelungită. Lista completă de produse care nu se scumpesc, până pe 30 iunie 2026

15:01Social
Pensie dacă faci muncă în gospodărie. Primești și asigurare medicală

11:03Actual
Cozonac și pască, Salmonella sau Listeria. Pericolele din spatele deliciilor de Paște

12:08Actual
Cum vrea Notino să transforme beauty-ul într-un ecosistem digital complet

18:30Politica
Călin Georgescu, lăsat fără niciun leu. De doi ani, fostul candidat la prezidențiale este suspendat de la locul de muncă
Articole Similare

15:17Actual
România dă lovitura în Europa: Microbuzele electrice din Câmpina cuceresc piața dominată de giganți

12:08Actual
Cum vrea Notino să transforme beauty-ul într-un ecosistem digital complet

11:03Actual
Cozonac și pască, Salmonella sau Listeria. Pericolele din spatele deliciilor de Paște

07:51Actual
Plafonarea prețului la alimente, prelungită. Lista completă de produse care nu se scumpesc, până pe 30 iunie 2026

30 marActual



