Comisarul european, Corina Creţu, a făcut niște dezvăluiri uimitoare în cadrul unui interviu acordat România TV, despre minciunile care au fost spuse.
Aceasta a spus multitutindea problemelelor cu care se confruntă România, arătând că o mare parte dintre acestea, inclusiv cele legate de obţinerea fondurilor europene sunt legate de inconstanţa Executivului, care schimbă proiectele, după cum schimbă miniştri.
„Au fost patru prim-miniştri, dar în domenii esenţiale, ca transport, sănătate, la transport am avut şapte miniştri în aceşti patru ani. (...) Am o scrisoare de anul trecut cu nişte priorităţi pe transport; o altă scrisoare, anul acesta, cu alte priorităţi de transport. Pe infrastructură să schimbi priorităţile de pe-o zi pe alta, de la un guvern la altul, din două în două luni”, a spus comisarul european Corina Creţu, într-un interviu acordat România TV.
Ea și-a exprimat indignarea faţă de faptul că oficialii din Transporturi şi chiar Primăria Capitalei au anunţat că proiectul magistralei M6 a fost aprobat de Comisia Europeană, lucru total neadevărat.
„Să spui că s-a aprobat M6 când nici acum nu e aprobat şi s-au dat cred că trei comunicate de presă de către Ministerul Transportului că e aprobat... Nici acum nu e aprobat M6! Centura Bucureştiului (...) Să spui în guvern, televizat, în direct, că Centura Bucureştiului e la Comisie? Nu e primită Centura Bucureştiului la Comisie. Noi nu avem sub analiză decât acest M6, care este sub analiză... metroul de la Gara de Nord la aeroport”, a spus comisarul.
Aceasta a precizat în continuare că „ principalul criteriu este PIB pe cap de locuitor, prin care România practic câştigă aproape 10 miliarde în plus faţă de actuala perioadă de programare”.
„Dar având în vedere faptul că avem o absorbţie care nu este atât de mare şi avem probleme legate de absorbţia fondurilor europene în perioada 2014-2020, cred că europarlamentarilor, oricât de patrioţi ar fi, le va fi foarte greu să demonstreze cum să obţinem mai multe fonduri, în condiţiile în care nu reuşim să cheltuim banii pe care îi avem acum. Dar speranţa mea este că vom reuşi să lucrăm în paralel pentru îmbunătăţirea absorbţiei, pentru perioada 2014 - 2020 şi pentru a avea un buget mai consistent în perioada 2021 – 2027”, a adăugat Creţu.
Comisia ne-a alocat 9,2 miliarde de euro, din care România a cheltuit doar 1,3 miliarde, informează adevarul.ro
Referindu-se la acuzele care i-au fost aduse, Creţu a spus că nu înţelege de unde vine „această situaţie conflictuală care este legată de nişte nerealizări asupra cărora eu am atras atenţia”.
„Să vă dau acest exemplu, al autostrăzii Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni. Au fost la mine în audienţă oamenii care militează pentru această autostradă. Această autostradă este o prioritate la fel ca centura Bucureştiului, ca Sibiu - Piteşti, ca Piteşti - Craiova, în Master planul de transport adoptat de România. Deci, România a decis că este o prioritate această autostradă.
Apoi, bineînţeles că am fost atacată spunând că nu ştiu concret nimic. Oamenii aceea nu s-au întâlnit doar cu mine la Bruxelles ci cu toţi specialiştii nostri şi de aceea eu am această datorie să apăr munca a zeci de oameni.
Şi ca să vă spun concret, legat de sursele de finanţare, în programul de infrastructură mare România are la dispoziţie pentru perioada 2014-2020 - 9,2 miliarde de euro.
S-au făcut plăţi de 2,3 miliarde de euro, dar din care un miliard de euro înseamnă prefinanţări, adică bani care se dau la începutul perioadei de programare, nu pe lucrări efectuate ci pentru a ajuta statele membre dacă cumva nu au bani de cofinanţări să înceapă lucrările.
Deci, practic din 9,2 miliarde de euro pe programul de infrastructură mare s-au cheltuit pe lucrări efectuate doar 1,3 miliarde. Atâtea plăţi am făcut noi de la Comisia Europeană. Mi se spune, mi s-a răspuns şi nu ştiu cum poţi să nu demonstrezi că sunt 200% contractări.
Care sunt acele contracte? N-au venit la Comisia Europeană. Din punctul nostru de vedere, noi mai avem la dispoziţie atâtea miliarde. Sigur, avem cele fazate şi restrospectivele, pentru că ştiţi că am făcut efort şi pentru perioada 2007 - 2014. Iarăşi, nu vreau să intru în conflict cu nimeni...”, a afirmat comisarul european.
Vezi și
Exclusiv Sute de mii de clienți ai Băncii Transilvania sunt vizați! Se întâmplă din 3 ianuarie 2019
Lovitură de teatru în scandalul zilei! Avocatul Elenei Udrea a reacționat! Ce spune despre descinderea în forță a FBI în celula fostului ministru
Lovitură în plin dată de Guvern, pentru mii de români! Nu vor primi nici în 2019 acești bani promiși de ani buni
Dezvăluiri uimitoare! Corina Crețu demască minciunile spuse despre Magistrala 6
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial



