sursa foto:  reportervirtual.ro

Digi a dat lovitura! Simona Halep a propulsat-o pe locul 1

Partida dintre Simona Halep și Caroline Garcia, cea de-a treia confruntare la simplu din semifinalele Fed Cup între echipele naționale de tenis ale României și Franței, a fost cel mai urmărit program, la nivel național, duminică, 21 aprilie, în intervalul orar 14:00 – 17:00.

În medie, 700.000 de telespectatori au fost alături de jucătoarea noastră în timpul meciului difuzat la Digi Sport 1, ieri după-amiază. Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o pe reprezentanta Franței, Caroline Garcia, locul 21 WTA, cu scorul de 6-7 (6), 6-3, 6-4, după o partidă încărcată de suspans, care a durat aproape trei ore.

Minutul de aur a fost înregistrat la ora 16:04, când 934.000 de telespectatori din întreaga țară au urmărit la Digi Sport 1 confruntarea din semifinalele FED Cup de la Rouen. Meciul, cu o miză uriașă pentru intrarea în finală, a fost caracterizat de Radu Paraschivescu drept un “montagne – russe”.

În primele luni ale anului 2019, Digi Sport 1 a înregistrat audiențe medii mai mari cu aproximativ 30% decât în aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai urmărite transmisiuni au fost competițiile fotbalistice naționale și europene și turneele de tenis feminin.

Turneul WTA de la Stuttgart debutează mâine, în exclusivitate la Digi Sport 2

În această săptămână, Simona Halep va reveni pe teren pentru a  participa la turneul de la Stuttgart, competiție transmisă exclusiv de Digi Sport 2. Primul meci de la Stuttgart se va desfășura mâine, 23 aprilie, începând cu ora 12:30.

La turneul din Germania vor fi prezente și japoneza Naomi Osaka, lider la zi al clasamentului mondial, precum și alte șase jucătoare din primele zece: Angelique Kerber, Karolina Pliskova, Sloane Stephens, Petra Kvitova, Elina Svitolina și Kiki Bertens.

Nu vor lipsi nici Julia Goerges, câştigătoarea din 2011, Maria Șarapova, triplu victorioasă la Stuttgart în 2012, 2013 şi 2014, şi Laura Siegemund, învingătoarea din 2017. Printre alte sportive care vor evolua, în perioada 23 – 28 aprilie, în cadrul puternicului turneu indoor pe zgură se mai regăsesc Garbine Muguruza, Jelena Ostapenko, Daria Kasatkina și Caroline Garcia.

După înfrângerea suferită în semifinalele Fed Cup, echipa României nu va mai juca niciun meci în acest an. Simona Halep & Co. se vor reuni la începutul lui 2020, când vor lua parte la primul tur al Grupei Mondiale și vor juca direct din faza sferturilor de finală. La tragerea la sorți, România se va afla în urna favoritelor, alături de Australia, Belarus și Franța, iar printre posibilele adversare se numără reprezentativele Statelor Unite ale Americii, Spaniei, Cehiei și Germaniei.

Partidele din sferturile de finală ale Grupei Mondiale din Fed Cup vor avea loc în februarie 2020. Finala din acest an se va disputa în 9 – 10 noiembrie, între Australia și Franța, și va fi transmisă în direct la Digi Sport.

Vezi și EXCLUSIV Aflată în Costa Rica, Elena Udrea încasează o lovitură devastatoare! Ion Țiriac i-a dinamitat afacerea

Vești uriașe pentru mii de români! Veți plăti mai putin pentru această taxă

Vești bune pentru români! Schimbare majoră făcută de Banca Transilvania

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare