După ce a înfiinţat un sindicat în colonia penală unde este închis, cel mai cunoscut opozant al Kremlinului, disidentul rus Aleksei Navalnîi, a anunţat luni că a fost plasat la izolare, ca semn de pedeapsă pentru atitutinea pe care o are față de conducerea închisorii, scrie news.ro
”Vă salut pe toţi din carceră. Lupta sindicală nu este niciodată uşoară, ce să mai vorbim despre sindicate în închisoare”, scrie el într-un mesaj postat pe reţele de socializare.
Navalnîi anunţă că a fost plasat la izolare - timp de trei zile - din cauză că a încălcat regulile cu privire la deschiderea nasturilor de la gât ai uniformei de condamnat.
El spune că direcţia l-a ameninţat că această carceră poate deveni ”reşedinţa sa permanentă”, în cazul în care nu-şi schimbă atitudinea.
El îşi descrie celula drept o ”nişă din beton” cu un scaun, un pat rabatabil, o chivetă şi ”o gaură în podea”.
Pentru moment, în este ”foarte cald”.
”Noaptea, te simţi ca un peşte culcat pe mal”, scrie Navalnîi.
”Sunt un model de consum responsabil. În celula mea este doar o ceaşcă şi o carte. Ei îţi dau o lingură şi o farfurie doar în momentul mesei”, spune el cu obişnuita sa ironie.
Opozantul este observat de două camere de supraveghere și de asemenea vizitele şi poşta sunt interzise.
El spune că are dreptul la o oră de plimbare pe zi, ”într-o celulă asemănătoare, dar cu un petic de cer”.
Spune că are dreptul la hârtie şi stilou în fiecare zi, timp de o oră şi-un sfert.
”Sunt aşezat pe banca mea de fier, în faţa mesei mele de fier. Scriu acest mesaj şi voi scrie instrucţiuni pentru zeki (deţinuţi ruşi) despre dreptul lor la muncă, până nu-mi iau hârtia”, spune el.
Aleksei Navalnîi, în vârstă de 46 de ani, anunţa săptămâna trecută că a înfiinţat un sindicat în închisoarea în care se află, în apropiere de oraşul Vladimir - la 200 de kilometri est de Moscova -, unde munceşte într-un atelier de cusut.
El reafirmă că a câştigat ”prima sa victorie” - şi anume înlocuirea taburetelor deţinuţilor care muncesc în atelier cu scaune.
În martie, Aleksei Navalnîi a fost condamnat la nouă ani de închisoare în regim ”sever”, cu privire la acuzaţii de deturnare de fonduri pe care le respinge dept fictive.
El a fost arestat în ianuarie 2021, când s-a întors în Rusia, după ce a primit îngrijiri în Germania, în urma unei otrăviri grave cu un agent de tip noviciok, pe care o atribuie Kremlinului şi FSB, care dezmint, scrie news.ro
Vezi și Pericolul vine din interior pentru Vladimir Putin! Disidentul rus Aleksei Navalnîi i-ar putea pune în cap liderului de la Kremlin, sute de mii de deținuți
Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost 'pedepsit' de Vladimir Putin după ultima 'ispravă' din închisoare
Trending

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



